Vlad Alexa, românul care a “dresat” mouse-ul magic al Apple: Trebuie să gândeşti global. Tot ce e autohton trebuie lăsat deoparte

Despre cum se face ca un regizor de teatru scrie super pe IT:

La sfârșitul lunii octombrie, Apple lansa un produs revoluționar, așa cum și-a obișnuit mereu clienții, un mouse fără butoane, practic un touch-pad extern. Magic Mouse a avut succes comercial încă de la lansare dar utilizatorii s-au trezit în fața unei probleme destul de serioase. Aplicația dezvoltată de Apple care făcea mouse-ul să fie operabil nu era de mare folos, în special la capitolul personalizării gesturilor.

„Apple este liderul produselor multi-touch, dezvoltând această tehnologie la produsele sale, iPhone, iPod touch și la trackpad-urile folosite pe notebook-urile Mac. Acestă tehnologie ne permite să oferim un mouse revoluționar care poate fi folosit cu ușurință, având un design simplu și elegant”, declara la lansarea Magic Mouse, Philip Schiller, senior vice-președinte însărcinat cu marketingul global al produselor Apple.

Vlad a simțit imediat acest lucru și a creat rapid aplicația MagicPrefs care reușește să îmbunătățească funcționalitatea și configurarea opțiunilor pentru noul mouse.

Citește articolul integral pe: cotidianul.ro

Starea unui cetatean.

Nu am mai scris de ceva timp pe blog. Au fost vremuri agitate…Inca mai sunt. Senzatia ca merg pe nisipuri miscatoare nu s-a schimbat. Cotidianul mi-a mancat o tona de timp in aceasta perioada. Nu stiu daca a meritat, nu stiu daca merita sau va merita. Nici macar nu stiu ce naiba astept in schimb….

Cert este ca pentru moment nu e inchis, pentru moment poate fi citit pe site si pentru o perioada mai lunga sau mai scurta va oferi surprize.  Se lucreaza la o strategie, se analizeaza fiecare posibilitate dar e bine ca se face ceva. Ieri ne-a fost prezentat noul redactor sef, Costi Rogozanu, si asta ne-a mai linistit.

Nu stiu cum dracu fac da tot generatie de sacrificiu am ramas… De la revolutie pana astazi numai asta am fost.

Criza economica personala se izbeste de isteria economica nationala si ma baga in colaps. E tot mai greu sa crezi in minuni si atunci tot ce pot sa fac e sa mi le fac singur. Imi place ambitia mea dar nu-mi place traiectoria ei. Nu-mi place ca ma implic prea mult in ceva ce cu atata usurinta ma va saluta intr-o zi… Nu-mi place ca nu ma gandesc la cariera mea… la proiectele scrise dar nemontate… Astazi nu-mi plac multe lucruri la mine.

Imi place ca pot si pentru ca pot fac dar nu-mi place ca nu fac ce ar trebui sa fac. SI ce ar trebui sa fac am decis de ceva timp doar ca nu ma tin de program… Ispititoare sunt intersectiile dar mai ispititoare sunt drumurile intunecate.

Hai ca mai scriu si mai tarziu…

Mircea Morariu: Sunt prea mulţi nechemaţi care au diplome de actori şi regizori

Mircea Morariu, critic de teatru, profesor universitar, câștigător al premiului pentru critică teatrală, acordat de AICT (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru) povesteşte pentrucotidianul.ro despre societatea noastră, românească şi teatrul pe care şi-l “merită”, la 20 de ani după câştigarea a ceea ce ne-a plăcut să numim libertate. De expresie, măcar.

Vezi articolul integral pe: cotidianul.ro

Un gând de bucurie şi o urare de La Mulţi Ani!

Revelionul, o noapte de tranzit, o noapte de bilanţ între vechi şi nou, întâmpinată cu bucurie sau tristeţe, acompaniată de prieteni sau de singuratate, este noaptea în care speranţele pentru un viitor mai bun sunt încurajate de focuri de artificii şi sticle de şampanie.

 După un an zbuciumat, în care isteria unui cuvânt a provocat o criză profundă, în care oameni şi-au pierdut slujbe, sănătate sau chiar apropiaţi, această noapte ar trebui să ofere o doză de optimism. Dar oare va oferi?

Magia acestei nopţi este păcat să fie uitată din cauza grijilor cotidiene. Bucuria pe care, nemotivat sau motivat, o simţim ar trebui lăsată să se manifeste; teama pentru ziua ce va urma acestei nopţi ar trebui ignorată, măcar pentru o noapte. De ce? Pentru ca noi suntem mai importanţi decât problemele noastre. Noi suntem cei care facem Revelionul şi nu Revelionul ne face pe noi.

Vezi articolul integral pe: cotidianul.ro

Anul 2010 un an al haosului sau al iubirilor ascunse?

După un an 2009 prăpăstios, prezis de toate entităţile ca atare, atenţia publicului se indreaptă spre predicţiile lui 2010. Clarvăzătorii, astrologii, numerologiştii, ghicitoarele în diverse, toţi sunt extrem de ocupaţi în această perioadă.

Unii vor avea şansa de a se pune la încercare verificându-şi cunoştiintele, alţii vor munci pentru mulţimea nerăbdătoare să vadă ce a pregatit noul an. Cu siguranţă munca lor nu va fi pusă în pericol de criza economică. Prin Blogosferă, presă scrisă, televiziune, articolele de genul acesta abundă cu informaţii de la de-a dreptul stupide până la ştiinţifico-fantastice.

Citeste articolul integral pe: cotidianul.ro

Ultimele zile ale anului 2009

A trecut si Craciunul. Am supravietuit mancarii si mesajelor primite. Pentru toti care se arata ingrijorati de soarta mea, am sa raspund: Habar nu am daca sunt somer sau nu. Nu se stie nimic inca… Posibil ca intr-un viitor sa aflu.

Pana atunci nu-mi ramane decat sa-mi amintesc cu nostalgie de perioada in care lucram la Realitatea TV condusa de Prigoana si nu am fost platit, sau la KanalD unde ni s-a prezentat miere si am gasit fiere. Fierea Marei Banica (producatoarea). In privinta ei am fost razbunat. S-a facut de un mega rahat in dorinta ei de afirmare.

Site-ul continua sa mearga pana se vor lamuri lucrurile. Nu mai exista alt continut decat al nostru celor de la site si al ageniilor.

Mama se agita disperata sa afle ce si cum… Nu vad la ce i-ar folosi. Doar pentru a-si strica sarbatorile.

Mi-am reluat lucrul la un proiect aflat in stadiul de concepere… Sper sa reusesc sa interesez pe cineva si sa incep sa-mi practic meseria.

Triste au fost ultimile zile ale Cotidianului. Neplacut mi s-a parut si un articol din Adevarul in care un nene apare infiltrat sub acoperire sa traiasca ultimile zile ale ziarului. Le traieste ca si membru al echipei apoi se intoarce la locul lui de munca si scuipa litere pe site. „Cotidianul“: cronica unei morţi anunţate acesta este articolul… Oricum sunt sigur ca a trait o experienta aproape unica…

Un brad si o cruce

Si uite asa e din nou Craciunul. Acasa pregatirile sunt in toi, 16 sarmale sunt gata impaturite se estimeaza la final vreo 70. Sunt mai putine ca in alti ani. Asta e an de criza… Pana si cartofii cumparati din piata nu mai cantaresc la fel ca anu trecut. 3 kg. anul acesta au cuprins 7 cartofi normali, anul trecut parca mi-am umplut oala… hmm

Aseara mi-a venit bradul acasa. Luat de pe internet, bradul, frumos nu pot sa spun ca nu e, insa, mult mai mic decat ce platisem, mi-a venit insotit de 6 globulete care trebuiau sa fie globuri mari si de o cruce care cica era stativ de brad. Intrigati am sunat la firma sa vedem ce e cu crucea. Ni s-a spus ca e ce am comandat Ciudat comandasem un stativ de brad din lemn, care costase 30 Roni … Chiar nu mi-am imaginat ca pe o cruce voi da 30 de Roni. Am intrebat si cum sta bradul pe cruce. Raspunsul sec a venit promt. ” Il bateti in cuie.” Evident a urmat circ, urlete, amenintari dar degeaba… Comanda era acasa, si cica era ce am comandat. Slava domnului ca banii i-a platit Orange pentru ca m-am abonat la ei ca daca ar fi fost sa mai si platesc real as fi inebunit.

E primul Craciun dupa destul de multa vreme pe care il petrec intr-o stare ciudata. Nu e starea de sarbatori… E starea aia cotidiana.

Mai am de facut o crema, o salata si curat… deci…  ma intorc sa petrec in spiritul romanesc Craciunul, muncind pana pic sub masa si apoi mancand pana mi se face rau.

Ce e bine din toata dementa asta e ca am timp sa ma gandesc… Si gandesc frate nu ma joc.

Craciun Fericit tuturor…

Azi am luat plasa

Dintre sute de catarge

Care lasă malurile,

Câte oare le vor sparge

Vânturile, valurile?

Astazi mi-e pofta de mezeluri de porc de la mine de acasa… din Banat.

Mi-e dor de casa. De fiecare data cand se impute treaba mi se face un dor teribil… Astazi am primit plasa de la Cotidianul. Nu una ci chiar doua. Inca nu stiu daca sunt somer sau nu… Doar zvonuri. Ma simt ca Basescu la numaratoarea voturilor. Multi din redactie ma intreaba ce se va alege de ei… Inca nu vor sa accepte ca doar ma numesc Vantu si atat…

Dintre pasări călătoare
Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile?

Am asa o stare de nostalgie… redactia e goala, putinii ziaristi stau si se ocupa de probleme gen salarii compensatorii, Craciun esuat, etc…

De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
Vânturile, valurile.

Seful meu sau mai bine zis unul din sefii mei nu stie nimic inca despre viitorul meu in companie si vorbeste cu un alt sef care e tot langa mine pe mesenger. E ironic, eu ma aflu chiar la mijloc.  Cum Dumnezeu de cad tot timpul la mijloc?

Nenţeles rămâne gândul
Ce-ţi străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.

Insa in horoscop mi se spune ca la anu voi conduce popor. Asa ca de la anu cine e peste sa se astepte sa conduca si daca mai se cheama si Vantu va conduce si pestii care conduc…

Neintelese imi sunt gandurile…

A fi sau a nu fi Gropar al Cotidianului?

Ce ironie sa te numesti Vantu si sa fi groparul Cotidianului lui Vantu… Astazi se anunta cu surle si trambite inchiderea definitiva a ziarului. La serviciu oameni sunt pregatiti de sarbatori cu un imens sut in fund.  Voi face o scurta trecere in revista a blogurilor sau a agentiilor de presa, caci viitorul nostru se afla intai acolo.

Acum cateva minute (16.25) s-a incheiat sedinta de la Cotidianul, iar Nistorescu le-a spus subalternilor ca din pacate nimeni nu poate plati datoria firmei de 350.000 de euro si ca va fi greu sa le ofere salarii compensatorii, avand in vedere ca Poligraf este in insolventa. Maine este ultima zi de lucru a angajatilor de la Cotidianul, iar miercuri are loc ultima sa aparitie.

Ziarul Cotidianul, editat de Grupul Realitatea-Caţavencu, va fi închis temporar, Mihnea Vasiliu, director divizia Quality a Grupului, precizând pentru MEDIAFAX că publicaţia nu se închide, ci se ia o pauză până la găsirea unui investitor.

Sincer nu prea imi gasesc cuvinte sa fac comentarii acide…

Astazi m-a sunat seful meu sa confirm participarea de la party. Trebuia sa fie party-ul de Craciun, nu priveghi… Viata merge, cum trebuie, inainte, cine sunt eu sa privesc inapoi… Asa ca pentru toata lumea sper sa fie bine…

Maine eu ar trebui sa urc pe net ultima editie printata a acestui ziar…

Urme in zapada ce se topesc cu fiecare raza

Vreau sa las ceva in urma mea. Un gand nobil, nu zic nu, insa ce? Arta mea ramane doar putin timp….prea putin pentru a spune ca am cladit ceva .  Cred ca rostul nostru pe acest pamant este sa nu trecem degeaba prin aceasta sansa de a trai. Dar cum se face. Noi oamenii suntem o specie ciudata. Incurcam lucrurile care sunt atat de simple si de firesti incat totul devine ingrozitor de greu.

Visele noastre, atat de puternice uneori incat par realitati nu fac altceva decat sa nasca dorinte si pofte in mintea noastra. Uneori visele noastre pot schimba lumea. Si cat de mult… Alteori o simpla actiune, un gest sau chiar refuzul lui poate schimba acest echilibru atat de fragil…M-am intrebat cati oameni am schimbat sau  macar am contribuit la schimbarea lor? Cred ca in fiecare zi, in fiecare actiune pe care o fac schimb ceva. Ceva ce ar putea fi altfel… E un sentiment ciudat sa stii ca schimbi realitatea fiecaruia prin interactiunea cu el. Daca schimbarea e in bine doar viitorul o poate arata…

Nu te intreba ce m-a apucat… e o aberatie incadrata la sectiunea aberatii deci pot continua linistit.

Ma gandeam: Care sa fi fost gestul lui Hitler cand a ordonat starpirea unei rase intregi? Un gand urmat de un gest au schimbat lumea pentru totdeauna. Care o fi fost motivatia lui? O fi crezut ca e inspre binele omenirii? Ciudat este raspunsul… Il cunosc, incercam doar sa vizualizez spatiul, locul, momentul…

Imi amintesc de bunicul meu. In timpul razboiului era pilot de avion. Avionul s-a prabusit. El a scapat cu viata… Insa la sol era complet alb. Un par carunt total. Imi amintesc de parintii mei spirituali.( imi place sa-i numesc asa) Cata informatie au investit in mine, cata energie, speranta si cel mai mult, incredere… Ei m-au schimbat. Si eu m-am comportat ca orice copil care creste…. Am plecat. Ma gandesc la ei des, ma ajuta cand am nevoie de ajutor. Ma ajuta amintirea optimismului lor vesnic. Oare de ce nu-i sun?

Imi doresc un copil. Nu il am pentru ca inca nu am ce sa-i ofer. Si aici nu ma refer doar la lucruri materiale. Momentan eu as avea mai multa nevoie de el decat ar putea primi el de la mine. Cred ca asta imi voi dori si voi visa anul viitor. Mai stii?

Momentan rostul meu este sa-mi duc visele la un stadiu real iar realitatea intr-un nivel oniric… Cum ar fi sa poti impreuna aceste doua lumi intr-una si sa ai capacitatea de a te juca cu ele? Cate as mai schimba atunci…

Ok ma duc sa mananc am aberat destul.

Ps: Patul dupa doua zile se comporta minunat…

O noua opera de arta

Astazi am fost inventiv. Ei nu chiar astazi…Ideea mi-a venit demult dar astazi am pus-o in aplicare.

Nu am avut pat. Dormeam pe o saltea direct pe jos. Apoi vazand cum arunca vanzatorii de portocale laditele de plastic la gunoi m-am gandit sa-mi fac pat din ele ca si asa daca se rupe una piata e la doi pasi.

Zis si facut. Iesit afara, luptat cu nametii, luat ladite (cred ca vreo 60) nu gaseam acelasi model…acum e plin holul de ladite. Am carat de se minunau vecinii ce voi face cu ele. Una m-a intrebat daca vreau sa le dau foc… Lume nebuna Domnule… Deci locuiesc intr-un salon de coafura si dorm pe un pat de ladite de portocale…

Patul este comod si imens. Cat de rezistent este ramane de vazut. Cum se doarme in el va voi spune maine dimineata. Momentan imi admir capodopera.

Super oferta

Il cheama Andrei.

Ma suna zilnic.

Ma suna si-mi cere bani.

Daca nu-i raspund ma cauta pe la prieteni.

Daca nici ei nu-i dau de stire suna la servici.

Se comporta ca o nevasta isterica, geloasa, posesiva.

Si vrea bani.

Vorbeste politicos, ma dojeneste ca nu-i raspund la telefon.

Are grija de fiecare data cand vorbim sa-mi fixeze o noua zi de convorbire.

Ciudat.

Cand mi-am luat creditul nu am stiut ca mi-am luat o nevasta masculina care sa ma cicaleasca zilnic.

Banca din ceea ce stiu eu mi-a dat doar bani nu si aceasta voce care ajunge sa ma bantuie.

Ce meserie…