S-a oprit ceasul…

De pe perete… Ce sentiment ciudat pot avea de fiecare dată când îl privesc… Arată ora 1.25, evident că nu m-am putut opri să nu mă întreb ce-o însemna acea oră? Sau o avea vreo importanţă? Sau  se va întâmpla ceva la acea oră? Şi dacă da va fi de bine pentru mine?

Săracul ceas s-a oprit pentru că i s-a terminat bateria, ştiu chestia asta. Dar de ce tocmai la ora aia? O explicaţie ştiinţifică nu mă ajută cu nimic. Imaginaţia şi senzaţiile mele mă fac să cred că ceva se va întâmpla…

de regulă la 1.25 dorm… dacă e 13.25 ori sunt la job, unde mai mult decât să comit mici erori ce rod ca un virus un ziar nu am ce face, ori sunt acasă şi deabia mă trezesc.

M-am apucat şi am adunat 1+2+5=8… Ta da ni naaaaa. 8 e cifra mea… Dacă intru în orice competiţie cu numărul 8 câştig… Am câştigat şi cu 4. Aşa şi? Mie tot 8 îmi place.

E mişto şi senzaţia că timpul s-a oprit…. da şi înfricoşătoare în acelaşi timp… Cred că am să cumpăr o baterie.

Dacă nu aş avea mintea asta creaţă ce fericit aş fi…aş gândi mai puţin.

Azi un prieten m-a întrebat : Când am realizat declicul schimbării?

Sincer nu am realizat nici un declic… Nimic nu sa schimbat doar s-a dezvoltat. Eu mi-am păstrat convingerile doar că acum mi le-am întărit.

Mă aflu în faţa unei etape EMO. Acum trebuie să fiu înţeles fără ca eu să înţeleg şi trebuie să fiu ocrotit fără să fac nimic. De ce? Pentru că merit. Sunt EMO…

Încerc să nu mă mint… Măcar pe mine. Uneori şi reuşesc acest lucru. Nu ştiu ce am, cu siguranţă am ceva, şi nu am iubiri secrete. Am doar astenie de primăvară sau un început de gripă combinat cu un început de ulcer. După cum vedeţi sunt toate la început…

E adevărat că vreau mai mult… dar asta cu siguranţă vor toţi.

Tramvaiul de zi cu zi

În fiecare dimineaţă parcurg un traseu plin de obstacole pentru a ajunge la job.

 

După ce schimb un autobuz cu un tramvai ca apoi să-l schimb şi pe el cu alt tramvai, începe o aventură absolut palpitantă.

V-aţi uitat la feţele oamenilor în tramvaiul 41, marele tramvai, printre putinele mijloace care circula fără probleme prin Bucureşti dimineaţa?

 

Cei care la capăt de linie reuşesc să se îmbulzească pentru a prinde un loc, deîndată ce au ocupat acel scaun, se uită direct pe geam cu o expresie foarte clară pe faţă „ Nu mă ridic nici de-al dracului”.

Un nene ameţit la prima oră de oareşice alcooale, încearcă să-şi păstreze echilibrul în mijlocul tramvaiului. Când trecem pe lângă vreo biserică respectivul îşi face cruci; eu am numărat 5… Cred că pentru fiecare pahar băut. Are noroc tipul, e atâta lume încât nu are unde să cadă decât pe unul sau pe altul….

 

Un băieţaş trimite liniştit sms-uri, nu-i pasă deloc că mai are un pic şi îmi ajunge în cap. Am avut noroc cu controlul. Au urcat în turmă şi, în secunda numărul 2, jumătate de tramvai s-a golit. Pe când credeam că de acum voi avea o călătorie liniştită, au urcat sfidătorii controlorilor, gen vânzătorii ambulanţi, cerşetorii, etc… care culmea nu sunt controlaţi. Când am scăpat inutila întrebare: Da’ pe ei nu-i vezi?, primesc răspunsul: Lasă-i că nu am ce le face…

Şi atunci eu de ce mama dracului îmi mai cumpăr bilet? Mie cum are ce-mi face?

În rest, aş putea povesti şi de femeia cu tuse cu precipitaţii, tot e bine că mi-am pus eu mâna la gură să nu inhalez sau de mitocanii care se împing în tine de parcă ai putea să te bagi prin fiare, sau despre cei care stau pe scări şi urlă mai în spate vă rog…dar mă abţin.

 

Revin mai târziu… E LUNI… Of!

Şi un alt sondaj…

De fiecare dată când mă privesc în oglindă văd un alt om

E normal, mi-am spus, doar omul se mai schimbă, mai are supărări, bucurii, insomnii, iubiri…

 Dar de ce oi avea nevoie de o bucată de oglindă să conştientizez că mă schimb?

În ultima vreme nu-mi place deloc de mine. Omul pe care îl văd nu sunt eu… sau sunt eu dar nu cel pe care mi l-aş dori. Ori, cum puterea de a fi cine vrei stă în mâinile fiecăruia…. eu de ce nu sunt?

Când eram mai copil obişnuiam să fac măcar o faptă bună pentru a adormi satisfăcut că nu am trăit degeaba. Acum doar mă lupt să supravieţuiesc şi să acumulez cu o sete egoistă cât mai multe informaţii, care poate îmi vor folosi la ceva sau nu. Omul din mine ar vrea să fie liber, însă cu cât vrea el mai tare cu atât îl încorsetez mai mult.

Societatea ne educă într-un fel …cine sunt eu să mă opun…? Dar de ce nu ne învaţă şi cum să ne privim în oglindă? Azi nu mi-a plăcut omul din oglindă…

Ceva fun aşa de dimineaţă

Despre Exerciţiul de la Mureş…

OK lume am fost la Mureş, a fost frumos, multă muncă, distracţie pe măsură, amintiri placute, multă bere, şi puţin am început să-mi cunosc colegii… şi să mă analizez mai bine…

Este ciudat cum a trebuit să vină o grupă de scoţieni ca să-mi pot cunoaşte colegii. Trebuie să recunosc că a fost un exerciţiu total atipic, unde şcoala culmea nu numai că a avut grijă de noi, ci ne-a şi ajutat cu toate cele. Ba mai mult profesorii noştri au trăit alături de noi fiecare experienţă. Neobişnuit nu?

E interesant să lucrezi cu 3 oameni de naţionalităţi diferite, cu mentalităţi total opuse, într-o limbă străină care să ne unească gândurile pentru a scoate un produs împreună. E şi greu în acelaşi timp.

 

Oricât aş vrea să vorbesc despre acest exerciţiu, e greu, aşa că voi încheia rapid.

În această săptămână am  realizat cât de greu îmi este să mă întorc la job, un job din care îmi câştig pâinea dar care nu face parte din visele mele.

Într-o zi voi râde de patetismul meu, azi însă nu … mai e vreme.

PS: V-am spus că am făcut 30 de ani într-un final?

Despre ce ne reprezintă pe noi, românii

Pe cotidianul.ro e postat un articol cu titlul: Ce ne reprezintă pe noi, românii? Cotidianul te invită să alegi un brand pentru această ţară!

O bătrână cu umeraşe de haine din propiul dulap în mână, stând la colţ de stradă, încercând să scoată ceva bani din vânzarea lor.

Ei bine aceasta ar fi imaginea pe care am văzut-o acum 10 minute pe stradă. E adevărat fiecare  ţară îşi are săracii ei, precum şi fiecare ţară îşi are bătrânii ei care întâmplător se plimbă prin lume şi-şi trăiesc bătrâneţea. La noi acest lucru se întamplă undeva într-un procent de 0,0001%.

Nu ştiu pentru ce-i trebuiau banii, la ce urma să-i folosească şi nici nu mă interesează. Nu mă agasa cu un cerşit făţiş ci doar stătea cu o mână întinsă încercând să vândă acele umeraşe.

Dacă doar îndrăzneşti să ieşi la plimbare pe unde vrei, prin ce oraş vrei, ai să-i întâlneşti, ai să-i ocoleşti sau nu , oricum nu vei avea nici o putere să schimbi ceva ci doar să constaţi. Şi dacă cumva te vei mai şi gândi că într-o zi o să îmbătrâneşti… îţi vei dori să nu apuci acea zi.

Asta văd eu când ies pe stradă… sărăcie, şi pe noi bălăcindu-ne prin ea şi spunând că e criză. O criză care pare a nu se mai sfârşi. Şi când te gândeşti că cineva a mai spus că suntem doar la începutul crizei…

Mă apuc de muncă… E ceva rar, aşa că merită precizat

Mâine voi pleca la Tg. Mureş pentru a mă apuca de o temă experiment. Aşa că dacă e vorba de experiment, experiment să fie. Toate nebuniile din cap încerc să le pun pe o hârtie pentru a selecta cele mai tari idei.

Dacă voi posta mai puţin este că voi fi prins în aburii creaţiei (ştiu pe cineva care va râde la cuvântul aburi), dar voi posta puţin câte puţin.

A trecut aproape o luna de când am blogul acesta şi privind puţin înapoi văd cât haos este în căpăţâna mea. Aşa că la ceva tot îmi foloseşte.

Vineri 13 m-a găsit mahmur

Şi mi s-a făcut un dor nebun de acest mare nebun…offf

Cât adevar este în povestea asta…

Alt film… mai exact câteva scene… Priviţi, gândiţi sau faceţi ce vreţi… dar priviţi.

Azi e ziua mea liberă, caut psiholog

Ce gândesc eu când sunt liber: Ce dracu fac eu azi? Sau să mă apuc de treabă, dar cu ce să încep. Sau hai să mai corectez pe aici una alta. Sau problemele: cum rezolv x sau z chestie … etc

Nu pot şi eu să îmi pun filme sau să ies la bere, sau să îmi fac de cap….nuuuuuu. Că aşa mi-o ridica cineva statuie şi vor scrie pe tăbliţă omul pe care ţara nu l-a uitat dar nici nu-şi mai aminteşte cine e, gen soldatul necunoscut, care acum nu mai e un soldat ci e un simbol.

Chiar nu vreau să fiu nici simbol, nici obsedat. Tot ce vreau, cred că e un medic care să mă salveze de oftat. Consum oxigen prea mult, alimentez creierii degeaba…

Şi, dacă în capul meu, nu s-ar fi instalat primăvara cenuşie poate că aş fi ieşit la bere; pe când aşa mă duc să arunc gunoiul…