Tramvaiul de zi cu zi

În fiecare dimineaţă parcurg un traseu plin de obstacole pentru a ajunge la job.

 

După ce schimb un autobuz cu un tramvai ca apoi să-l schimb şi pe el cu alt tramvai, începe o aventură absolut palpitantă.

V-aţi uitat la feţele oamenilor în tramvaiul 41, marele tramvai, printre putinele mijloace care circula fără probleme prin Bucureşti dimineaţa?

 

Cei care la capăt de linie reuşesc să se îmbulzească pentru a prinde un loc, deîndată ce au ocupat acel scaun, se uită direct pe geam cu o expresie foarte clară pe faţă „ Nu mă ridic nici de-al dracului”.

Un nene ameţit la prima oră de oareşice alcooale, încearcă să-şi păstreze echilibrul în mijlocul tramvaiului. Când trecem pe lângă vreo biserică respectivul îşi face cruci; eu am numărat 5… Cred că pentru fiecare pahar băut. Are noroc tipul, e atâta lume încât nu are unde să cadă decât pe unul sau pe altul….

 

Un băieţaş trimite liniştit sms-uri, nu-i pasă deloc că mai are un pic şi îmi ajunge în cap. Am avut noroc cu controlul. Au urcat în turmă şi, în secunda numărul 2, jumătate de tramvai s-a golit. Pe când credeam că de acum voi avea o călătorie liniştită, au urcat sfidătorii controlorilor, gen vânzătorii ambulanţi, cerşetorii, etc… care culmea nu sunt controlaţi. Când am scăpat inutila întrebare: Da’ pe ei nu-i vezi?, primesc răspunsul: Lasă-i că nu am ce le face…

Şi atunci eu de ce mama dracului îmi mai cumpăr bilet? Mie cum are ce-mi face?

În rest, aş putea povesti şi de femeia cu tuse cu precipitaţii, tot e bine că mi-am pus eu mâna la gură să nu inhalez sau de mitocanii care se împing în tine de parcă ai putea să te bagi prin fiare, sau despre cei care stau pe scări şi urlă mai în spate vă rog…dar mă abţin.

 

Revin mai târziu… E LUNI… Of!