Femeia de ceara la final

Ok se pare ca ajung cu repetitiile la final si ca voi scoate piesa asta. Este ok. Imi place. Abia astept sa o vad cu toatele cap la cap. In ciuda haosului in care traiesc piesa asta a curs cum nu m-am asteptat pana acum fara surprize sau alte neprevazuturi. Sper sa nu vb aiurea si sa ma trezesc cu tot felul de… Eh… Astazi am trimis si comunicatul de presa suna cam asa:

Sambata, 3 iulie, la orele 19.00, va avea loc premiera spectacolului “Femeia de Ceara” la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu.

Acest spectacol este primul dintr-o serie de spectacole incadrate intr-un proiect teatral, Teatrul Tabu, condus de regizorii Mihai Vantu si Daniel Ionescu, proiect ce se va intinde pe parcursul unui an intreg.

Proiectul va trata subiecte contemporane, TABU. Temele abordate, nu tot timpul comode, dar vecine noua, vor prinde viata in spectacole diferite, in spatii diferite.

Primul spectacol care va deschide acest proiect este Femeia de Ceara, o monodrama ce a aparut din dorinta de a invia pe scena emotia adevarata, aparent neslefuita dar deosebit de puternica. Tema: Dezastrul interior al unei mame ce-si vede copilul mort.

In spatele unui personaj dramatic absolut tulburator se ascund intentii ce isi au menirea de a aminti oamenilor cateva notiuni despre umanitate, dragoste materna, divinitate, sacru. Cum le vor fi servite aceste notiuni? Oferindu-le contemporanilor nostri ceea ce cauta si servesc cu atata inflacarare: duritate, imagini tulburatoare, chiar socante.

Daca nu ai ce face poate tragi o fuga dar te previn nu e un spectacol usor de digerat.

In fotografii protagonista spectacolului, Lacramioara Brecea si sursa foto aparatul meu ala de mi l-ati facut cadou de ziua mea.

Cateva imagini despre ce face ploaia din oameni

Protagonista este coregrafa Cristina Iusan, locatia Bucuresti, Fotografii de mine.

Despre cum este sa fii un tanar regizor…

Aceasta postare se vrea a fi o amintire pentru zilele cand eu voi fi un regizor in circuit si toata aceasta perioada de taiat venele va fi o amintire.

De asemenea, aceasta postare nu este indicata pentru a fi citita de catre unii sau de catre altii, ea starnind reactii diverse si total in neconcordanta cu ceea ce simt, gandesc, traiesc acum.

Cu alte cuvinte nu mai citi; daca o faci e problema ta.

Termin acest masterat de regie. In scurt timp voi avea o diploma a carei valoare va depinde de mine si munca mea. Momentan ea valoreaza NIMIC.

Ca orice tanar cu aspiratii, vise, idei si incredere in fortele proprii, am ignorat semnalele oamenilor patrunsi de virusul crizal al perioadei contemporane in care ne zbatem cu totii si am inceput sa gandesc un spectacol independent. Asa ca am inceput sa-mi caut actorii. Si i-am cautat, si i-am cautat, si pana la urma am schimbat piesa cu o monodrama pentru ca actori dispusi sa joace intr-un proiect al unui individ ilustru anonim care nu le promitea o suma de bani concreta ci doar ca se va zbate ca la final sa iasa si ceva banuti, au fost imposibil de gasit.

Am trecut la monodrama. Un text dur, violent, contemporan, insa e teatru si pe scena este singur el cu gandurile sale. 6 actori contactati, 6 refuzuri care mai de care mai spectaculoase si inedite. Am dat anunturi pe net prin diferite site-uri ca-mi caut un actor deschis la minte si m-a sunat o actrita. Ei, asta e, am schimbat piesa si acum repetam cu drag si spor la o monodrama cu o fata. Textul este chiar pe acest blog.

Nici daca vroiam nu o gaseam atat de potrivita si surprinzatoare pe acest rol. Buuun. Am actrita, acum sa rezolvam cu spatiul. Am nevoie de un spatiu in care ideea mea sa poata fi realizata, un spatiu la care acest text sa se preteze si mai mult un spatiu care sa aiba cat de cat un vad. Bucurestiul e plin de sali care mai de care mai dotate, mai putin dotate, etc… Si am inceput intai prin telefon. Majoritatea oamenilor de decizie cereau sa le trimit maculatura pe mail; am trimis si evident nu am primit nici un raspuns. Am mai trimis odata, acelasi rezultat. Apoi m-am luat de guler si m-am dus singur pe la institutiile de cultura sa incerc sa obtin un spatiu. Nu prea am reusit sa trec de secretare amabile care imi sugerau sa trimit un mail. Am renuntat la pretentii, am zis schimb ideea ne adaptam facem in hol, beci, acoperis etc. Acum astept raspunsuri si raspunsurile nu vin. Intre timp am scris o scrisoare elaborata prin care ma prezentam teatrelor din tara. Nici un raspuns. Am trimis-o la toate teatrele care au un mail public. Raspunsul: zero. De primit mail-ul l-au primit dar in Romania sa dai un refuz politicos este greu. In unele locuri mi s-a dat spatiu insa mi s-a cerut chirie pe el plus plata curentului, a personalului etc… Da, si eu ma gandesc cu ce bani imi cumpar decorul…

Continui sa-mi spun ca probabil nu am invatat sa bat la usi cum trebuie. Dar pana una alta lucrez din greu sa-mi pastrez increderea in calitatiile mele pentru a nu deveni inca unul care ingroasa randurile celor ce renunta la a visa pentru a se zbate in mocirla.

Pentru a putea fi judecat daca sunt bun sau prost nu ar trebui sa fac ceva concret?

Dupa cum spuneam aceasta postare este o refulare a frustrarilor mele acumulate de ceva timp pe care o pastrez pentru ziua cand va fi indicat sa nu uit aceste zile.