Ganduri catre Edera – o privire in urma

Sunt fascinat de energie. Ma gandesc la ea si, de multe ori, privesc cum se creeaza lucruri miraculoase cu ajutorul ei. O unealta ce poate fi si o arma dar si o cheie in evolutia umana… Poate acesta este si motivul pentru care unii o vor tinuta sub control sau, mai rau, storcand din oameni, aidoma unui vampir, lasandu-i doar atat cat le trebuie sa traiasca. Ce rasa ciudata suntem si noi oamenii… Si cum ne mai place sa fim asa…

Atelier de formatie al actorului de Film

ARISTOTELES WORKSHOP ASSOCIATION in parteneriat cu Fundatia DaKINO organizeaza primul atelier de formatie a actorului de film, ON CAMERA.

Initiat de domnul Dan Nutu si cu participarea domnilor Corneliu Porumboiu, Dan Chisu si Mihai Bauman, va invitam Luni, 14 Decembrie la o prima auditie pentru selectia a 20 de participanti.

Pentru informatii si detalii despre preselectia,cost si orice alte informatii va sunt necesare:
andreea@aworkshop.org
0722 408 143

Preluata de pe forumul UNATC

Dear Unatc,

I’m a dutch filmmaker and i want to shoot a part of a lowbudgetmovie in Romania. I saw your website so i thought maybe they know my question….
I’m curious were i could find some good actors and actresses in Romania. Is there a website or something else to post a casting or something like that?

greets from Holland,

Boudewijn Crutzen
b_crutzen@hotmail.com>

Vreau sa-mi fac o trupa – Update

Am scris ce ceva timp in urma un mic anunt prin care imi anuntam intentia de a-mi face o trupa de teatru . Din experienta proprie nu ma asteptam sa fie buluc de commenturi, asa ca cele primite m-au bucurat foarte mult.

Intentia este valabila, anuntul ramane valabil si pana la sfarsitul acestei luni mai astept un semn, dupa care ma voi vedea cu cei care isi doresc aceasta provocare si incepem nebunia.

Daca simti imboldul de a participa, nu-ti pune singur piedici. Nu exista prejudecata, complexe sau discriminare. Vreau sa existe doar vointa. Incerc prin aceasta trupa sa-mi demonstrez mie intai si apoi multor bagatori de seama, ca teatru este bazat pe incredere si vointa.

Ok, vorba multa saracia omului… Reiau anuntul si va astept comentariile.

Caut, pentru o trupa de teatru, tineri si tinere, slabi sau grasi, frumosi sau urati, actori profesionisti sau amatori, seriosi, surdo-muti, cu orice inclinatie sexuala, cu oarece timp liber ( care isi asuma un angajament ) , doritori sa participe la cea mai uluitoare experienta a vietii lor, care sunt constienti ca odata intrati nu le va fi usor (si mai mult indiferent daca vor parasi trupa nu vor putea sa mai revina la viata dinainte). De asemenea caut tineri plini de vise, aspiratii, dorinte caut tineri care sa creada in ele si impreuna sa fie atat de darnici incat visele lor sa devina visele tuturor. Caut sa strang o echipa de puternica, unita, unica. Te caut. Chiar nu intelegi?

Interviu din obligatie pentru ca mi-e prietena… ma intelegeti voi…:)

Am lansat aceasta noua categorie, Interviuri cu Neica Nimeni, si trebuie s-o umplu cu ceva. Asa ca astazi va voi prezenta al doilea invitat, ma rog mi-e colega, si prietena, are masina, am obligatiii ce sa fac si eu…

Am incercat sa o fac sa rada. Proasta alegere. Daca doream s-o fac sa planga as fi reusit. Insa in starea ei absolut speciala au iesit niste adevaruri despre omul Simona Vintila (ea e colega, prietena, tipa cu masina si fara simtul umorului…s-o vezi ce se va mai supara acum) ( ii trece)

Simona Vintila , dupa cum veti observa si singuri din randurile de mai jos (si daca apasati pe puncte puncte ii veti afla si cv-ul …..) este o actrita speciala, un regizor aparte si un critic desavarsit. Evident ca nu o voi lauda eu prea mult… Am sa las ca munca ei si viitorul s-o prezinte cum se cade. Tot ce voi face este sa va las sa cititi.

Avertizare: In interviul care urmeaza veti cunoaste o tanara care se crede un univers, periculos de sensibila si ingrozitor de adevarata.

Cu cat timp inainte de-a muri s-a nascut speranta?

In acelasi timp cu nasterea universului nostru… personal…

Si din universul tau transpun oaresce idei catre soare?

Uneori da, alteori nu, depinde de cat de puternic e stratul de ozon “interior”.

Cu ce asemuiesti criza?

Cu un prezervativ…esti in siguranta cu el, dar mult mai mare placerea e fara el

Depinde de care parte a prezervativului te afli…

De partea gaurita…

Okkkk…upss…aaaa da, sa ne intoarcem la univers… tu fiind mai stelara, mai cauti steaua norocoasa?

Tot timpul…N-as fi eu daca nu as crede in steaua norocoasa…Naiva innascuta si iremediabil pierduta pt societatea asta pragmatica in care traim

Cineva spunea ca un univers e infinit iar ca omul doar pretinde a fi infinit… Tu cum percepi universul?

Hmmm…depinde de care parte a universului esti… infinit poate fi pt noi visatorii, finit pt ceilalti, telurici, dar adevarul e relativ
divinitatea da masura universului

Te joci de-a teatrul….cand ai de gand sa-l si faci calumea?

Asta e lovitura sub centura? sau provocare?

Porti centura?

Niciodata …imi place aventura…nici macar cea de castitate… stiu sa ma feresc singura de dusmani sau asa cred despre mine.

Ce pisica mea faci de ai intrat in topul blogurilor cu cresteri rapide?

Nici nu am stiut! pe bune? Eu nu urmaresc evolutia mea in presa sau la televizor sau pe net ci doar pe cea interioara.

Asaaaa si sa ne intoarcem cateva randuri mai sus… Te joci de-a teatrul….cand ai de gand sa-l si faci calumea?

Tot timpul doresc sa fac teatru si intotdeauna am privit lucrurile cu multa seriozitate ca lumea…defineste ca lumea… sau mai exact cum face lumea teatru?

Cum arata pentru tine teatrul ideal?

Teatrul ideal e acel teatru adevarat, pt publicul care se afla in sala…adica teatru sincer, lipsit de CLISEE, lipsit de concurenta neloiala intre oamenii de teatru, de premii date intre prieteni etc. Lipsit in general de dorinta de a epata

Lucrezi cu oameni sau cu actori?

Oameni, in primul rand, actorul e o functie indeplinita de un om.

Cum este sa te concentrezi la raspunsuri serioase venite de la un tip neserios?

Groaznic…nu stiu cui sa raspund: omului sau jurnalistului

Sa revenim la universul tau cu specificatia ca vorbim de universul teatral in care te invarti…

Asa…loveste-ma frontal

Na de aici…Cand nu ai parte de energia solara cum iti incarci bateriile?

Stai sa imi aprind o tigara

Stau ce … sa fac..?

Din sucul propriu…celorlalti. Cu greu, ce-i drept, dar nu imposibil.

Dintre: vreau, cred, trebuie, ce alegi? Si de ce?

Vreau si cred, pentru ca nimic nu este obligatoriu, deci trebuie nu exista. Vreau e forta interioara, iar cred este stimulul interior.

O fereastra deschisa in vreme de criza inseamna?

Amandoua dau nastere unui univers de posibilitati inseamna curent, daca mai e deschisa o alta fereastra sau o alta usa.

Cum vezi singuratatea in universul tau?

Ca pe ceva in calea lui altceva… Ma paralizeaza.Nu agreez singuratatea, pentru ca sunt un om sociabil, sau asa cred eu despre mine ma descopar mult mai bine in prezenta celorlalti de mica am stiut ca trebuie sa ma feresc de singuratate.

Ce intelegi prin serios?

Multe…seriozitatea ma intereseaza doar ca atitudine fata de munca depusa. In rest nu o percep decat ca pe opusul jovialitatii si dispozitiei spre comic, sau si ca atitudine fata de o relatie cu oamenii din jur.

Esti o femeie activa care devine inactiva in lipsa activitatii…cum te suporti?

M-am ferit intotdeauna de acea seriozitate care se suprapune cuminteniei. Pai nu ma suport…de unde ai dedus ca ma suport?

Pai iti porti trupul peste tot. O oarescare toleranta de suportabilitate exista…

Cand eram mica mama ma compara intotdeauna cu prietenii mei si imi afisa clar dorinta ei de a fi ca prietenii mei…si asta nu am putut intelege niciodata…cred ca de atunci am inceput sa nu ma mai suport. Nu am cum sa nu imi port trupul, pentru ca sunt inca vie!

Ok pentru ca nu am starea necesara s-o fac eu… cum te-ai descrie?

Nicicum…e obligatoriu? parerea noastra ca si indivizi trebuie corelata cu parerea celorlalti despre noi si rezulta o imagine completa despre noi.

Arunci cu etichete pe tine de ma faci curios…. cum vezi tu ce se intampla in jurul tau?

Din pacate vad prea bine, in ciuda dioptriilor si chiar cred ca as fi putut fi un bun psiholog, daca ascultam de profesorii mei si ma aruncam in acest domeniu.

Cand te vezi fosta si cand te vezi viitoare?

Studiez la milimetru orice gest sau cuvant tot timpul dar nu inseamna ca imi place ceea ce vad…sau ma vad…

Nu ti se pare ca te eschivezi prea mult de la a raspunde ?

Pai mai intreaba-ma o data…

Cum te descurci cu celebra intrebare de ceeee?

Ma distreaza, pentru ca am auzit de multe ori raspunsul “teatral” da bine. Pe de alta parte este o intrebare care tine de un anumit progres spiritual. Deci are conotatii pozitive … daca acest de ce este doar o intrebare tampita atunci ma enervez si dau raspusuri evazive.

Ce ti se pare mai ofertant expresionismul sau impresionismul?

Hmmm…care e al treilea?

Neonazismul?

ei na
Adica stau sa-mi screm creierii si tu…
ei na

Ei na ce?

Na… na

Ok

Cu multumiri pentru rabdarea pe care ati avut-o citind tot interviul acesta si totodata sperand ca mai cititi si randurile acestea va las si ne auzim si maine. Sau nu.

Avertizare2: In interviul care va urma o veti cunoaste pe adevarata urmasa a lui Hitler.

Vreau sa-mi fac o trupa

Mi-am propus sa imi formez o echipa a mea. Sa plecam de la zero si sa urcam atat cat ne vor tine puterile. Sa-i fomez asa cum cred, stiu si vreau, si impreuna sa facem o echipa care sa schimbe putin peisajul teatral.

Frumoase ganduri e mai greu cand sa le pui in practica. Momentan ma chinui sa gasesc un spatiu propice unei dezvoltari armonioase. Dar pana atunci cei interesati sa ma caute.

Anunt:

Caut, pentru o trupa de teatru, tineri si tinere, slabi sau grasi, frumosi sau urati, actori profesionisti sau amatori, seriosi ( care isi asuma un angajament ) , doritori sa participe la cea mai uluitoare experienta a vietii lor, care sunt constienti ca odata intrati nu le va fi usor (si mai mult indiferent daca vor parasi trupa nu vor putea sa mai revina la viata dinainte). De asemenea caut tineri plini de vise, aspiratii, dorinte caut tineri care sa creada in ele si impreuna sa fie atat de darnici incat visele lor sa devina visele tuturor. Caut sa strang o echipa de puternica, unita, unica. Te caut. Chiar nu intelegi?

De detalii ma voi ocupa in curand…

Update: Ce trebuie sa faca cei interesati? Sa lase un comentariu cu o adresa de mail sau o modalitate prin care sa poata fi contactati.De indata ce se va strange trupa pentru a incepe, va voi anunta.

Dramaturgii cer sa se impuna…

Câţiva dramaturgi, printre care se numără Horia Gârbea, Saviana Stănescu şi Mugur Grosu, cer într-o scrisoare Parlamentului să adopte o lege care să oblige teatrele să cumpere, să producă şi să programeze în repertoriu piese româneşti contemporane.

Acest articol din Cotidianul mi-a atras atentia zilele trecute insa alte treburi m-au oprit sa-mi exprim parerea.

Ca si regizor am lucrat cu doi dramaturgi romani. Prima colaborare a fost cu Mihai Ignat un autor cunoscut, recunoscut, montat, suficient de cunoscut pentru a se incerca deja denigrarea lui de catre colegi etc. Cert este ca pentru mine a fost o colaborare excelenta, pe care as repeta-o oricand voi avea ocazia. Spectacolul s-a jucat la teatrul Mihai Popescu din Targoviste, a avut succes atat la public cat si la critica si, din punctul meu de vedere, si-a atins tinta.

Apoi a urmat colaborarea cu Roxana Pantice la o monodrama montata la teatrul Scena din Targu Mures. Nu pot spune am lucrat foarte bine si cu ea, insa aici m-am izbit de o mentalitate putin mai ciudata. Desi a fost tinuta la curent cu fiecare pas al repetitiilor, (distanta si imprejurarile au facut imposibila o participare activa a ei pe parcursul repetitiilor, ea fiind ocupata cu un alt spectacol in acelasi timp) la final parea surprinsa de spectacol si mai mult total impotriva a ceea ce gandisem pe textul ei.

Sincer, ca si regizor, intai citesc textul si apoi caut sa retin al cui este. Visez sa lucrez activ cu un dramaturg si piesa sa se nasca sub ochii nostri, adaptata in functie de necesitatile ivite, pe loc. Nu fac o discriminare de genul: “Aaaa, e text romanesc, nuuuuu”. Insa, daca nu ma convinge pe mine nu am cum sa conving pe altii. Sau am, dar voi recurge la tot felul de artificii. De aici si pana la a ma obliga un teatru sa montez un text numai pentru ca e romanesc mi se pare o distanta imensa.

Poate distinsii dramaturgi in loc sa se planga ca nu sunt montati, ar face eforturi sa scrie texte care sa convinga. Poate isi vor cauta un regizor despre care ei cred ca le va arata piesa asa cum vor ei. Poate ca vor organiza reprize de seri de lectura prin care vor atrage atentia asupra textelor lor. Poate ca vor invata sa foloseasca internetul facand astfel accesibila cunoasterea textelor lor.

Disputa pe care unii dintre domniile lor o intretin cum ca daca ei nu ar fi nu s-ar putea face teatru si pe care unii colegi de breasla le-o demonteaza scriind texte pe care si le monteaza singuri de multe ori facand niste spectacole foarte izbutite, ei bine, aceasta disputa mi se pare inutila. Loc sub soare exista pentru toti. E suficient sa vrei sa faci si sa vrei sa fii suficient de bun pentru a putea face ceea ce vrei. Suna ca o utopie insa mi se pare mai normal sa lupti pentru ca munca ta sa fie apreciata decat sa impui acest lucru. Mi se pare mai normal daca tot s-au preluat o multime de idei din teatrul mondial sa se preia si deschiderea pe care acest teatru o ofera. Teatru cu ochelari de cal se poate face dar va ramane cu acesti ochelari fie ca vrei sa recunosti fie ca nu.

Apoi sa nu ma vorbim de preturi. Daca vrei sa montezi un text de multe ori te izbesti de niste sume pe care teatrele nu sunt dispuse sa le dea. Mi se pare normal ca fiecare om sa-si cunoasca valoarea si nu sunt in masura sa comentez acest lucru. Insa cand vrei sa montezi, si-mi vine exemplul cu Mazilu (pentru a monta un text de-al lui urmasii cer niste preturi uluitoare), si te izbesti si de aceasta piedica, lasi proiectul la dosar, cu gandul ca intr-o zi ii va veni randul si te indrepti spre un altul.

Prefer sa muncesc cu un dramaturg, dar nu prefer sa fiu obligat s-o fac. In teatru, unde ar trebui sa fiu liber, o restrictie in plus imi increteste parul. Oricum in teatru este ca in presa unde ai libertatea de a spune ce trebuie la fel si la teatru unde ai libertatea de a face cu cine trebuie si in conditiile care trebuie.

Asa ca, distinsi dramaturgi, cu tot respectul pentru operele voastre despre care cred ca ar putea fi opere, nu incercati ceva ce va va face mai mult rau decat bine…

Experienţe culturale

Am fost la un spectacol zilele trecute cu un grup de cronicari veniţi să dea un verdict scris asupra actului artistic. A fost interesant cum gazdele ne-au ţinut locurile cele mai bune, cum am fost trataţi ca nişte mici dumnezei, cum spectacolul începuse de fapt înainte de a se bate gongul.

A fost iarăşi interesant de studiat cum cronicarii cu care tocmai ce stătusem de poveşti într-un alt mediu teatral şi anume cârciuma, în sală au devenit sobri, ca nişte judecători, studiaţi de toată lumea (ei ştiind că sunt studiaţi) şi având acea atitudine de superioritate.

Nu am să vorbesc despre spectacol, asta cu sigurantă au vorbit ei destul, nici despre gazde care au făcut tot ce le-a stat în putere să ne fie pe plac. Ci despre publicul avizat, cronicarii.

De fiecare dată când vin ei, tot teatrul e pe jar. Şi de ce nu ar fi, de cuvântul scris al lor se leagă imaginea teatrului în fond. Toţi de la plasatoare (care au un rol foarte important), pâna la actori şi directori, au inima în gât, actorii îşi pun tot sufletul pe scenă, doar doar vor fi remarcaţi, într-un sens pozitiv.

După spectacol toţi se gudură pe lângă cronicari să afle marele adevăr. Verdictul. Apoi auzi dacă e ceva de bine, replici de genul “Da, păi acolo eu am propus asta”, dacă e ceva de rău „Păi eu i-am spus regizorului că nu e în regulă dar nu a vrut să mă asculte”…În general cei în lipsă sunt vinovaţi. Oricum discuţiile de acolo nu se vor reflecta decât în parte în cronica scrisă, dar oamenii speră…

Pentru un actor o cronică bună îl poate scoate în faţă, pentru un regizor înseamnă alte uşi care se deschid, iar pentru teatre înseamnă festivaluri, justificări ale activităţii lor, etc. Dar pentru cronicar înseamnă doar că-şi face munca…

Eu personal ador cronicarii invizibili. De ce? Simplu nu ştii niciodată când sunt în sală, iar omul notează ce vede orice om care plăteşte bilet, nu ce i se pregăteşte. Avem şi noi câţiva dar e mai greu în sistemul nostru să te duci incognito şi, s-o recunoaştem, e mai fun aşa… Unde ar mai fi distracţia dacă nimeni nu ar şti că eşti în sală?