Ce mi-a spus un caine?

Cand eram copil la mama… , imi placea sa visez ca orice copil cu ochii deschisi (faza cu visatul nu mi-a trecut inca), asa, si credeam in magie. Credeam in magia mea, nu o cunosteam doar credeam in existenta ei. Apoi am crescut si mi-a placut sa ma joc cu magia. Intre timp o cunosteam iar imposibilitatea de a ajunge la epuizarea sursei magice ma fascina si ma facea sa vreau mai mult, tot mai mult. Joaca aceasta cu mine, cu energia mea si a celor din jur, a celor vazuti si nevazuti, in timp m-a bulversat. Setea mea absorbea mai mult decat trebuia asa ca m-am oprit.

Cica am devenit adult…

Acum imi place sa-mi aleg magia aidoma unui fel de mancare dintr-un meniu. Imi place s-o degust, sa-i simt fiecare fior pe care mi-l provoaca, sa ma mir de fiecare sclipire pe care ea o starneste. Ma relaxeaza aceasta joaca.

Cineva spunea astazi ca daca ramai fara picioare cel mai bine ar fi sa fugi, iar daca nu mai ai nici o speranta sa ma apuc s-o creez…

Foto: Alexandra Buretea

Cum ara un caine?

Viata de caine am trait dar sa ma simt si la un jug in acelasi timp nu mi s-a mai intamplat… In caz ca se intreaba cineva care e starea mea de spirit…

Ieri am vrut sa votez. La o prima sectie vizitata mi s-a spus ca sunt special ( ceea ce stiam ) si mi s-a recomandat cu caldura sa merg la aeroport. La intrebarea clasica ” De ce?” ” Pentru ca acolo avem sectie speciala”… Stiam ca mai erau si alte cateva asa ca m-am dus la gara… Inca nu am bani sa emigrez cum mi-a placut sa cred ca mi se sugera suav. La gara turisti de ziceai ca primeau plase sau bani daca votau. Asa ca m-am dus la servici. O zi intreaga am pus articole despre fraude electorale. Peste 500 de articole. Turismul explodase brusc in Romania. Si oamenii extrem de fericiti. Pentru multi ieri a fost zi de leafa. Eu m-am limitat la a vizita doua sectii si a primi complimente.

Am stat toata ziua la scarbici. Seara eram deja turbat. Nu am urlat. Doar am inchis pravalia si am plecat furtunos. Un coleg imi povestea mie cat munceste el. De parca nu lucrez cu el…

Am ajuns acasa flamand. Bani nu aveam… mancare nu aveam. Am gasit marunti intr-un porc de criza. Bucurie, sarbatoare, ajungeau de o paine. La brutaria non stop era deschis da nu aveau paine. Pe la 12 noaptea au avut. Mi-am luat si m-am bucurat de ea. M-am culcat.

Azi de dimineata m-am pus pe cautat bani. Am mai antrenat-o si pe o colega . Ea s-a scotocit prin carduri si a mai gasit suma necesara sa ajung la repetitii. Cum ce repetitii???… cititi culmea zilei. Am luat microbuzul si am ajuns intr-un final. Intru in teatru. Sunetistul/electrician/masinist ma intampina luandu-ma la rost ca de la cat am repetitie… Intreb daca lumea e gata. Omu imi raspunde: “Eu nu pot sa stau sau stau da plec pe la 4 pentru vreo ora.” Ma fac ca-l ignor pe individ si intreb inca odata daca lumea e gata. Mi se raspunde ca da.  Cu avant propun sa inceapa repetitia. Decorul nu e gata insa. Asta nu mi s-a spus, am constatat eu. E drept eu am intrebat daca lumea e gata. Ei erau. Treaba nu.

Am intrebat regizorul tehnic daca a rezolvat cu pantofii pentru actrita care o inlocuieste pe cea veche si intamplator are alt numar la picior. Mi-a raspuns ca de vineri pana azi nu a avut timp sa faca o hartie care trebuie sa fie semnata sa-mi dea amaratii aceia de pantofi dintr-un cufar. Dar ca o va face. Croitoreasa ma intreaba: “Ati luat costumele de la second sa ma apuc sa le stramtez…” Ma uit gales la femeie, zambesc ranjind niste colti ascunsi sub coroana provizorie. Astept sa se faca hartia. Eu am spus. Mai departe nu tine de mine…

Si am repetat, cu avant, in gol. Actorii proaspat intorsi dintr-un festival erau ca dupa un festival… Eu incercam sa ma mentin calm si mai mult sa nu racnesc. Colega de la Bucuresti ma suna sa-mi spuna ca mi-a facut rost de 100 de roni. Cat am pierdut timpul sa-i dau datele de card, oamenii si-au aranjat treburile, si-au facut echipele si m-au anuntat senini ca au treaba. Pai daca aveau puteam eu sa-i retin????Repetasem 4 ore… deci e mult.

Acum sincer ma intreb adanc, asa, cum ara domnule un caine? Bani yoc din poveste… Ignor, nepasare, si multe atribute, cat cuprinde. Spectacolul imi poarta semnatura si e datoria mea sa imi pese de el. Da al meu nu mai e demult (in realitate)… e al teatrului. Sa speram ca se va face hartia cu pricina.

Si acum cine e de vina?

Eu. Pentru ca am scris ce am patit pe Blog. Iar am depasit limita. Pacat ca nu mai am rusine. Ma duc sa beau. NU de alta, da se practica peste tot in jurul meu .

Cand voi fi calm voi corecta acest text. Acum nu poci.

Despre cum nu mai vreau câine

Nu mai vreau câine…Nu mai vreau câine…Nu mai vreau câine…Nu mai vreau câine…Nu mai vreau câine…Nu mai vreau câine…Nu mai vreau câine…Nu mai vreau câine…Nu mai vreau câine…Nu mai vreau câine…

Hai măi chiar nu-l vreţi???? Curat nu ştie să facă dar toacă tot… e chiar util la casa ALTORA…

Despre bucuriile aduse de un câine pe nume Zuzu

Am zis să fac un bine şi eu şi am luat un câine bolnav…Foarte frumos…L-am operat, l-am vaccinat, l-am hrănit…etc

Buuuun. Acum acest câine a crescut, mare, mult prea mare pentru cât e de prost…automat şi dezastrele au crescut… aşa că până acum mi-a ros:

Una bucată telecomandă
Una bucată canapea dar a ros-o de tot…burete in toata casa, huse in toată casa
Una bucată telefon mobil
Trei perechi pantofi şi două perechi ghete
Un costum nou nouţ furat cu mult tact de pe umeraş – doar umeraşul a rămas…
Una bucată scurgere apă
Una bucată pernă
Trei ziduri roase
Două capace de wc
Două ţevi de chiuvetă
Un covor
Două tastaturi
Doi mauşi
Nu ştiu câte cărţi
Nu ştiu câţi bureţi
Nu ştiu câte cabluri, alte haine, a şi un telefon fix…

Aşa… iar o amică ( Alexandra B ) îmi spunea că nu am cum să-l duc undeva la vreun adăpost, că ce suflet am? Tot eu sunt ăla răul.

Deci cine îl doreşte pe Zuzu ( numele îi vine de la o cutie de lapte roasă de el) să-mi zică…

E super ofertă…

Ps: V-am spus că stau cu chirie?