Back again

Zile agitate mi-au ocupat trecutul. Colaborarea mea cu cotidianul.ro s-a sfarsit. Sincer nu-mi pare rau, nu regret deloc, in ultima vreme devenind o povara prea mare pentru mine si rapindu-mi tot timpul.

Acum am timp de lucru, asa ca m-am scuturat de cotidianul si incep alte lucruri. Sa vedem…

Voi relua postarile pe blog, si voi raspunde si mesajelor primite…

Merci tuturor celor care au intrat si l-au mai tinut sus….

Asaaaaa super…ce senzatie ciudata de intoarcere acasa imi poate da blogul acum )

Ma apuc sa-mi citesc aberatiile sa intru in atmosfera…

Pe mai tarziu.

Starea unui cetatean.

Nu am mai scris de ceva timp pe blog. Au fost vremuri agitate…Inca mai sunt. Senzatia ca merg pe nisipuri miscatoare nu s-a schimbat. Cotidianul mi-a mancat o tona de timp in aceasta perioada. Nu stiu daca a meritat, nu stiu daca merita sau va merita. Nici macar nu stiu ce naiba astept in schimb….

Cert este ca pentru moment nu e inchis, pentru moment poate fi citit pe site si pentru o perioada mai lunga sau mai scurta va oferi surprize.  Se lucreaza la o strategie, se analizeaza fiecare posibilitate dar e bine ca se face ceva. Ieri ne-a fost prezentat noul redactor sef, Costi Rogozanu, si asta ne-a mai linistit.

Nu stiu cum dracu fac da tot generatie de sacrificiu am ramas… De la revolutie pana astazi numai asta am fost.

Criza economica personala se izbeste de isteria economica nationala si ma baga in colaps. E tot mai greu sa crezi in minuni si atunci tot ce pot sa fac e sa mi le fac singur. Imi place ambitia mea dar nu-mi place traiectoria ei. Nu-mi place ca ma implic prea mult in ceva ce cu atata usurinta ma va saluta intr-o zi… Nu-mi place ca nu ma gandesc la cariera mea… la proiectele scrise dar nemontate… Astazi nu-mi plac multe lucruri la mine.

Imi place ca pot si pentru ca pot fac dar nu-mi place ca nu fac ce ar trebui sa fac. SI ce ar trebui sa fac am decis de ceva timp doar ca nu ma tin de program… Ispititoare sunt intersectiile dar mai ispititoare sunt drumurile intunecate.

Hai ca mai scriu si mai tarziu…

Ultimele zile ale anului 2009

A trecut si Craciunul. Am supravietuit mancarii si mesajelor primite. Pentru toti care se arata ingrijorati de soarta mea, am sa raspund: Habar nu am daca sunt somer sau nu. Nu se stie nimic inca… Posibil ca intr-un viitor sa aflu.

Pana atunci nu-mi ramane decat sa-mi amintesc cu nostalgie de perioada in care lucram la Realitatea TV condusa de Prigoana si nu am fost platit, sau la KanalD unde ni s-a prezentat miere si am gasit fiere. Fierea Marei Banica (producatoarea). In privinta ei am fost razbunat. S-a facut de un mega rahat in dorinta ei de afirmare.

Site-ul continua sa mearga pana se vor lamuri lucrurile. Nu mai exista alt continut decat al nostru celor de la site si al ageniilor.

Mama se agita disperata sa afle ce si cum… Nu vad la ce i-ar folosi. Doar pentru a-si strica sarbatorile.

Mi-am reluat lucrul la un proiect aflat in stadiul de concepere… Sper sa reusesc sa interesez pe cineva si sa incep sa-mi practic meseria.

Triste au fost ultimile zile ale Cotidianului. Neplacut mi s-a parut si un articol din Adevarul in care un nene apare infiltrat sub acoperire sa traiasca ultimile zile ale ziarului. Le traieste ca si membru al echipei apoi se intoarce la locul lui de munca si scuipa litere pe site. „Cotidianul“: cronica unei morţi anunţate acesta este articolul… Oricum sunt sigur ca a trait o experienta aproape unica…

A fi sau a nu fi Gropar al Cotidianului?

Ce ironie sa te numesti Vantu si sa fi groparul Cotidianului lui Vantu… Astazi se anunta cu surle si trambite inchiderea definitiva a ziarului. La serviciu oameni sunt pregatiti de sarbatori cu un imens sut in fund.  Voi face o scurta trecere in revista a blogurilor sau a agentiilor de presa, caci viitorul nostru se afla intai acolo.

Acum cateva minute (16.25) s-a incheiat sedinta de la Cotidianul, iar Nistorescu le-a spus subalternilor ca din pacate nimeni nu poate plati datoria firmei de 350.000 de euro si ca va fi greu sa le ofere salarii compensatorii, avand in vedere ca Poligraf este in insolventa. Maine este ultima zi de lucru a angajatilor de la Cotidianul, iar miercuri are loc ultima sa aparitie.

Ziarul Cotidianul, editat de Grupul Realitatea-Caţavencu, va fi închis temporar, Mihnea Vasiliu, director divizia Quality a Grupului, precizând pentru MEDIAFAX că publicaţia nu se închide, ci se ia o pauză până la găsirea unui investitor.

Sincer nu prea imi gasesc cuvinte sa fac comentarii acide…

Astazi m-a sunat seful meu sa confirm participarea de la party. Trebuia sa fie party-ul de Craciun, nu priveghi… Viata merge, cum trebuie, inainte, cine sunt eu sa privesc inapoi… Asa ca pentru toata lumea sper sa fie bine…

Maine eu ar trebui sa urc pe net ultima editie printata a acestui ziar…

Cand Vantu vorbeste se simte

Nu este nici o noutate. Stiam cu totii. Ni s-a spus. Am fost anuntati ca intr-o zi de Decembrie ziarul se va inchide. Nu a crezut nimeni. Sau mai bine zis nu a dorit nimeni sa creada. Dupa o vara in care am vazut oameni distrusi astazi vad si finalitatea povestii.

Teoretic acum ar trebui sa se munceasca. Toti stau. Si toti asteapta. Urmeaza o sediinta care va veni in urma unui email sec de concediere.

A fost si sediinta… Ni s-a tradus mailul. Ciudat il intelesesem cu totii din prima.

Jos, in studio, se dicuta politici iar sus oamenii sunt panicati, livizi, vorbesc la telefoane…

Nu-mi place si nu cred ca ar putea sa placa cuiva.

Sincer, mi-as dori mai mult ca oricand ca nu doar sa ma numesc Vantu ci sa am si posibilitatea de a face ceva. M-am intrebat daca as prelua ziarul. Evident daca as avea bani . De ce trebuie sa fie daca…  Asta e.. L-as prelua, dar cum nu am bani si sunt cu mainile legate nu am ce face. Nu cred ca nu se mai poate face nimic. Ce cred e ca nu se vrea. De ce? Vom vedea… Momentan vad doar Realitatea…

Scuze pentru greseli, le voi corecta mai tarziu

Update: Un coleg a facut infarct, este la urgente se pare ca va fi bine…

Directorul de la Cotidianul, un exemplu al realitatii cotidiene

Imi place sa numesc tot ce se petrece in ziua de astazi si cea de ieri si cea de maine, sclavagism contemporan. Este o forma in care te nasti Foarte multi nici nu constientizeaza acest lucru. Unii, pe parcursul vietii, reusesc sa-si rascumpere libertatea. Unii cu bani, altii cu inteligenta, cert este ca devin, intr-un fel sau altul, stapani de sclavi.  Frumoasa este si trecerea de la un statut la altul. Majoritatea, odata ajunsa in partea cealalta constientizeaza necesitatea de a avea sclavi. O necesitate care lor le asigura libertatea.

Desigur, nu e nimic nou sub soare. Astazi nu o mai numim sclavie ci in forme cat mai comerciale cu putinta.Astazi nici nu  mai conteaza aceste mici amanunte.

Esti liber pentru a fi sclav. Sclavul lui x sau al lui y, cu siguranta sclavul cuiva.

Un coleg de-al meu de la Cotidianul a facut o inregistrare in care nu face altceva decat sa intareasca ce am zis eu mai sus, intr-o forma cat se poate de simplu de citit si receptat. (Trebuie ascultata inregistrarea. E culmea realitatii)

Interesant e ca tot el este de vina pentru ca s-a trezit dupa 4 luni de munca fara contract, el stiind ca are. Cum dupa o perioada insemnata in care trebuia sa acopere haosul din departamentul economic unde doar 2 oameni ce trebuiau sa umple un ziar si site-ul lui aferent. Evident atunci era vazut un jurnalist serios, bun si culmea, talentat iar acum este aruncat la cos ca un rahat…

Si toate pentru ca omul avea impresia ca e liber… liber sa-si exprime o opinie, liber sa-si faca meseria.

Din pacate situatii similare sunt in toate domeniile si la fel de evident este cum vinovatii sunt pagubitii.

Ce poti face in asemenea cazuri? Sa te retragi in varf de munte, cum a facut un alt coleg de redactie? Sa te sinucizi, cum au facut atatia oameni? Sa iei masuri? Dar ce masuri? Eu cred ca … nu poti face nimic. Acum s-a iscat un mic val in marea asta nesimtita, cu siguranta, fara nici o urmare.

Si culmea, avem o campanie electorala… Ce facem cu ea? Dezvoltam turismul. E un subiect care m-a dezgustat, impreuna cu multe altele…

Asadar, sclavi din Romania, pe 1 Decembrie, cand vom sarbatori ceva ce nu mai e demult o tara, dati mana cu mana si beti pana cadeti sub tancurile care se vor perinda pe bulevarde.

Distinse domnule mare dramaturg Stefan Caraman

La articolul postat zilele trecute pe blog cu titlul “Dramaturgii cer sa se impuna” am primit un comment de la dramaturgul Stefan Caraman, initiatorul scrisorii dramaturgilor catre Parlamentul Romaniei.

Distinse domnule mare dramaturg

Se vede clar ca ma acuzati de o chestie pe care dumneavoastra nu ati facut-o.

Ati zis ca ati citit postarea mea, lucru pe care eu nu-l cred. Si daca ati citit-o, inseamna ca nu ati inteles nimic din ea, si v-ati repezit sa ma contraziceti, expunandu-va total descoperit. De-asta revin cu completari.

Ma acuzati ca nu v-am citit scrisoarea. De unde dracului s-o citesc daca nu ati publicat-o nicaieri, nici macar pe site-ul sau blogul dumneavoastra? Am citit si eu ce a aparut in presa, ca toata opinia publica.

Update:Ulterior am citit si scrisoarea si raman la aceeasi parere. Multe cuvinte scrise in vant…

In mod normal as fi raspuns cu un alt comentariu, insa, se pare ca ori nu am fost inteles, ori nu s-a vrut sa fiu inteles, si atunci revin. De data asta mai explicit. Promit.

Pentru inceput voi raspunde commentului:

“e clar ca atat tu cat si majoritatea nu ati inteles despre ce este vorba si ati reactionat dupa ureche;”

Nu am nici o vina daca din scrisoarea dumneavoastra, preluata de presa, lucrurile se inteleg asa. Poate domnia voastra a vrut sa spuna altceva decat ce se intelege… Cat despre reactia dupa ureche, dezvolt mai tarziu si acest capitol. In articolul la care ati postat comentariul se facea trimitere clara, prin link, la articolul de unde am preluat informatia. E drept am mai aruncat un ochi si pe alte site-uri si, in mare, peste tot se vorbea despre aceleasi lucruri.

“in primul si primul rand nu e un protest ci un demers de bun simt, pe care l-am argumentat (si pe care tu nu l-ai citit, chestie care ar fi trebuit sa se intample); am reluat de atatea ori discutia asta, ca sa ii explic fiecaruia ca tot ce trebuie sa faca e sa citeasca dracului scrisoarea aia si abia apoi sa se expuna, incat mi-e greu sa mai reiau aici… singura mea concluzie este aceea ca reactiile au fost umorale, galagioase si neargumentate, dovada ca e mai simplu sa spui “ba pa ma-tii” decat sa stai sa te intrebi pur si simplu “dar ce vor astia frate?” credeam ca sunt oameni inteligenti in teatru, oameni care se focuseaza pe problema nu pe persoane, dar – nu-i asa – Herta Muler a plecat din Romania ca sa scape inclusiv de alde Caramitru”

Ok… Mea culpa, nu e un protest ci un demers prin care se cere sa se impuna, un demers prin care se protesteaza ca nu se monteaza piesele voastre, un demers prin care se cere obligativitatea…

Imi pare rau ca reactiile au fost pestrite la randurile dmneavoastra dar inainte de a arunca cu piatra si de a arunca cu vorbe pline de ocara in cei care reactioneaza ar trebui sa va ganditi ca fiecare e liber la o opinie, ca in teatru e greu sa multumesti pe toata lumea…

Si apoi ce treaba are Herta Muller in povestea asta? Pana sa castige meritosul premiu intelectualii tarii asteia nu-i pomeneau numele si acum toti o simpatizeaza. Oare asta nu se numeste ipocrizie?

“30% dintr-un repertoriu inseamna 1 maxim 2 spectacole pe an… asta inseamna mult?”

Nu inseamna mult deloc dar nu prin constrangere o sa ma convingeti sa va montez.

“in Germania repertoriul teatrelor este in majoritate german (clasic si contemporan… ai net, fa un reserach asa cum am facut si eu inainte sa scriu scrisoarea aceea);”

De la tara la tara, de la societate la societate, lucrurile stau diferit. In Germania, in State sau oriunde pe globul asta lucrurile stau diferit. Dar pentru Romania, o tara in care comunistii au folosit teatrul ca o forma de manipulare foarte ingrijit controlata, prin celebrele comisii de cenzura, o scrisoare prin care se cere sa se impuna ceva nu pica bine. Mie nu-mi pica bine.

“obligatia consta in a juca piesa noua romaneasca si nu a juca o anumita piesa sau un anumit autor… sunt o gramada de posibilitati de a cauta si gasi piesa care trebuie : concursuri, concesionare (asa cum ai facut chiar tu cu Ignat), achizitie directa si, inainte de toate, entuziasm si research”

Exact si despre asta vorbeam si eu… Ma deranjeaza acest cuvant: obligatie.

“peste tot se scrie in majoritate prost, e ceva logic; deosebirea e ca afara cineva cauta textul acela bun (fiind si finantat de stat), iar la noi toata lumea latra, canta sau danseaza… scoradet a citit mii de piese ca sa ajunga sa gaseasca si sa traduca vreo 50… tu cate ai citit frate? sau trebuie sa roage omul de voi… reactia ta dovedeste clar ca pentru voi nu exista dramaturg, nu suntem in acelasi film… asta e boala si e foarte veche”

Da, peste tot se scrie prost dar nu peste tot acele piese ratate mi se vand/impun ca super capodopere a dramaturgiei contemporane. Sau pe unde se intampla, exista critici care au grija sa desfiinteze cu mult entuziasm aceste pseudo-capodopere.

Si acum revenim la acuze gratuite. Promit sa numar cate piese am citit si sa va spun. Oricum ma intreb de unde ati dedus ca nu exista dramaturg pentru mine? Pentru ca nu sunt de acord cu Demersul dumneavoastra? Pentru ca m-am saturat de politizarea teatrului? Pentru ca poate nu am chef ca in cariera in care abia fac ochi sa mi se impuna ceva? Cat despre finantari pentru piese bune sau proaste, nu vad legatura cu subiectul.

“referitor la bani… sigur, de ce sa ceara un dramaturg roman1000 de Eur si sa nu ia orice tilica de regizor minim 3000? ipocrizie cat cuprinde…”

Daca retineti, din postarea anterioara am spus cat se poate de limpede ca nu sunt eu in masura sa stabilesc valoarea nimanui si fiecare valoreaza atat cat considera el ca merita. “Mi se pare normal ca fiecare om sa-si cunoasca valoarea si nu sunt in masura sa comentez acest lucru.” Despre ce ipocrizie vorbim?

Pasul al doilea: Politizarea teatrului

Acum sa ma intorc la Politizarea teatrului:

Directorii sunt pusi de consilii locale, judetene sau direct de ministere prin concursuri formale, in care de cele mai multe ori se cunosc rezultatele dinainte de a se incepe inscrierea.

In fiecare campanie electorala se dau spectacole pentru partid… Sau se avanseaza sau, mai rau, se concediaza oameni, in functie de politica locala sau, dupa caz, nationala, judeteana, etc. De regula, fiecare schimbare de guvernare aduce noi curente artistice, psd-iste sau pdl-iste, la conducerea teatrelor.E foarte adevarat ca a spune cum stau lucrurile se numeste ipocrizie.

La fel de adevarate sunt scuzele penibile prin care se spala banii in cultura romaneasca cu ocazia a tot felul de manifestari “culturale” facute intre “prieteni”, cum ca publicul nu e interesat de cultura, dar na’, trebuie s-o mai bifam si pe asta, sa nu se spuna ca nu am avut nici o manifestare. E tot o ipocrizie, poate chiar o nerozie din partea mea sa rostesc asa ceva. La noi, lumea nu vine pentru ca sunt saraci, lucreaza si au copii si asculta manele. De aceea salile de teatru, cu mici exceptii, sunt in bataia vantului. Nu pentru ca nivelul a scazut.
Altceva decat sa ni se umple salile cu forta nu stim, nu am fost invatati si nicidecum pentru ca habar nu avem cum sa ne facem un public al nostru, sa il crestem, sa il pastram…

Toata lumea se preface, in numele Artei, ca fac si dreg dar majoritatea nu face nimic concret ci doar pretinde ca face si arunca cu vorbe grele in cei ce fac. Cred ca deja sunt nebun de legat ca observ asa ceva. Lucrurile stau foarte bine, toti muncesc si toti fac arta. Suntem noi prea ignoranti sa le intelegem.

Putini regizori, manageri, actori, dramaturgi (am sa ma limitez la lumea teatrului) s-au adaptat vremurilor de astazi si si-au dezvoltat diferite tehnici de marketing prin care au umplut salile. Mijloacele folosite nu au fost cele mai apreciate de majoritate insa au reusit sa trezeasca din adormire teatrul. E drept ca multi nu sunt de acord cu “Opera lui Afrim” insa salile lui sunt pline si publicul il urmareste prin tara sa-i vada noile productii. E drept ca Mihaita poate fi acuzat ca face afaceri in fata teatrului insa salile sunt vandute in avans. Si exemplele ar putea continua… Insa acesti oameni nu au facut “demersuri” ca lumea sa le vina obligatoriu la spectacole ci si-au vazut de treaba. Persoanele date ca exemplu nu sunt aratate cu degetul ci am ales la intamplare doua exemple pozitive, cunoscute si dincolo de lumea teatrala.

Ca vrem sau nu, lucrurile se schimba si in loc sa stam cu mana intinsa si sa gandim juguri, mai bine am gandi cum sa iesim in fata publicului si sa ii propunem teme care l-ar putea stimula sa se intoarca la teatru. Sigur voi fi acuzat ca gandesc la o diminuare a calitatii teatrului. Din pacate nu o gandesc ci o constat si nu ma grabesc sa fac ignorant pe nimeni ci doar sa remarc ca acest sistem lasat in deriva, cu noi juguri, nu va aduce teatrul de calitate la suprafata. A veni in intampinarea publicului nu inseamna a diminua calitatea ci a deschide urechile si ochii la ce este in jurul nostru si a le oferi ceva ce sa poata fi suficient de stimulant pentru a-l vedea din nou in sala.

De ce se intampla toate aceste mici lucruri si muuuulte altele? Tocmai din cauza politizarii fara de sfarsit a artei.
Culmea nu e ca se politizeaza ci ca majoritatea prefera acest lucru. Ce e mai cald decat un coltisor bugetar in care sa se complaca urland ca nu au bani, ca nu li se da piese sa joace, ca nu li se monteaza piese, ca nu monteaza, ca nu au bugete, etc…?

Pasul al treilea: Justificari al caror rost nu il inteleg

Intentia mea nu era sa dau in dramaturgi ci in notiunea de obligatie in teatre… Daca s-ar citi concret, s-ar observa intentia corecta.

Revolta mea de acum, daca se poate citi liber, este asupra sistemului per general nu strict asupra dramaturgilor. Articolul de atunci era pe seama acestui demers cu care nu sunt de acord…

Nu am reactionat dupa ureche ci dupa experientele personale.

Nu cer ca cineva sa fie de acord cu mine… Nu sunt nici politician si nici nu apartin vreunei institutii de cultura si nici nu fac jocurile unor mai mult sau mai putin manageri.

Sunt liber sa fac cat si cum cred eu. Si asa vreau sa raman. Si, sincer, nici nu arunc cu pietre dand sentinte: “tu esti asa si tu invers” sau sa lipesc etichete gen “ignorant” sau alte injurii gratuite. Nu cred ca aceasta metoda ma va ajuta sa fiu mai bun si nici sa conving pe altii ca ce zic eu e drept. Poate nici nu e, dar e adevarul meu. Si in acest adevar imi duc existenta.

Iar daca ar fi vorba de un spirit patriotic in care acest demers ar fi pentru apararea dramaturgiei romanesti, atunci as intelege…. Dar ma tem ca nu despre asta e vorba…

Pasul al patrulea: Rezumat concret – De ce nu sunt de acord

Pentru ca:

-Spiritul teatrului nu inseamna doar dramaturgie ci actul in sine.

-Adoram sa cerem si sa ne complicam viata in loc sa facem putina curatenie in haosul existent.

-Ceea ce astazi este doar un demers inocent, in viziunea mea e o amenintare la libertatea mea de creatie, exprimare.

-Cine ar fi obligat sa monteze, daca nu regizorii tineri? Unui regizor cu cota nu-i poti impune; unui regizor debutant ii impui: “Vrei sa montezi? Ori asta, ori pa”…

-Nu mi se pare normal ca in loc sa ne dezvoltam site-uri gen “regizor caut piesa”, “liternet”, prin care operele sa fie facute cunoscute macar la un nivel de prezentare, sa cerem ca si cum ni s-ar cuveni ca piesele noastre sa fie montate. De ce sa existe entuziasmul, de care am fost acuzat ca nu-l am, prin gasirea unui text in care sa cred, cand se poate sa-mi fie bagat pe gat?

AM fossssstt Violaaaaaaaaaaaaat!!!!! Aaa

E adevarat, eu am vrut-o. Mi-am si cautat-o… Dupa experienta traumatizanta a Mamaiei a urmat vanatorea Cerbului de Aur, vanatoare pe care noi, romanii, o privim cu din ce in ce mai putina incantare…. Evolutia cred ca e de vina, internetul… In orice caz nu organizatorii, nu concurentii, din ce in ce mai slabi, si in nici un caz nu e vina TVR-ului. Cred ca e a mea ca ma uit.

Astazi in seara de gala ma uitam la recitalul Loredanei. Un recital de clasa dar extraordinar de prost difuzat, cu sonorizarea la pamant. Aveam impresia ca Loredana isi va varsa plamanii pe scena… Isi schimba culorile ca un semafor stricat. Insa profesionista a dus show-ul mai departe. Organizatorii ne-au anuntat nume grele in recitaluri si Loredana aduce un titan iar oamenii, ca niste buni organizatori, pun punct recitalului lasand loc unei rubrici absolut stupide numita Agenda zilei…

Dupa au aparut cele patru minuni de prezentatori care dupa 4 seri pareau sa nu fi invatat nimic si au insistat cu glume proaste. Unul se vedea la Globul de Aur, ma rog el anunta the Golden Globe… sau jocuri de genul: uite premiul nu e premiul, ca omul a uitat sa-l aduca etc… Si au anuntat minunea…. Premiantii. Am sa ma abtin ca deh, fiecare e cu gustul lui …

In timpul minirecitalului castigatorului o camera uitata undeva pe macara il filma pe un nene care urla la public sa aplaude cu mainile sus. Nemultumit de prestatia oamenilor acoperiti de pelerine si umbrele a facut un gest prin care isi exprima ce simte si apoi constata ca e pe monitoare si se face mic.

As vrea sa spun ca filmarile au fost caracteristice TVR-ului insa, din pacate, nici alea ok, gen, avem 4 prezentatori, 2 prezinta si noi ii aratam pe ceilalti, sau multe alte balbe.

Evident sunt un impertinent, nu inteleg ce inseamna sa transmiti in direct, un festival, sunt si ei oameni, bla bla bla… Mai frate dar aia care faceau festivalul acum 100 de ani cum dracu il faceau de era cu adevarat un festival international si competitiv cu marile festivaluri?

As putea sa-i balacaresc mult insa am sa ma opresc, nu inainte de a-l felicita pe Lucian Gheorghiu, coleg de la Cotidianul, care azi trimitea spre postare pe site-ul cotidianul.ro premiile:

Conform unor surse din stafful festivalului, Antonino ar fi ieşit pe primul loc, The Marker pe doi şi Ovi pe trei. Dacă acest „podium“ va fi confirmat (festivitatea de premiere s-a desfăşurat după închiderea ediţiei), atunci se poate spune că jurizarea a fost chiar scandaloasă.

Oricum merita citit tot articolul… E sincer si dureros de adevarat.

Deci dupa cum ziceam…AM FOST VIOLAT!… macar de m-as fi simtit ca un cerb da nici macar…

A fost cutremur la Casa Presei Libere

Da, a fost, e corect, acum mai sunt doar replicile. Au fost victime dar nu pagube materiale majore ci doar spirituale. Coşmarurile provoate de acest cutremur în schimb fac ca fiecare undă să pară un cutremur.

Slavă Domnului, eu sunt doar puţin atins de el. Sună macabru dar aşa e. În rest e o linişte deplină ca şi cum toţi ar asculta atenţi să prindă vreun ecou al replicii. Speriaţi, oamenii au părăsit redacţiile şi stau cuibăriţi pe la fumoare, în grupuri, bazându-se unii pe alţii în caz de un nou val. Acolo se simt în siguranţă.

A transmis de la faţa locului nimeni altul decât eu

Despre ce ne reprezintă pe noi, românii

Pe cotidianul.ro e postat un articol cu titlul: Ce ne reprezintă pe noi, românii? Cotidianul te invită să alegi un brand pentru această ţară!

O bătrână cu umeraşe de haine din propiul dulap în mână, stând la colţ de stradă, încercând să scoată ceva bani din vânzarea lor.

Ei bine aceasta ar fi imaginea pe care am văzut-o acum 10 minute pe stradă. E adevărat fiecare  ţară îşi are săracii ei, precum şi fiecare ţară îşi are bătrânii ei care întâmplător se plimbă prin lume şi-şi trăiesc bătrâneţea. La noi acest lucru se întamplă undeva într-un procent de 0,0001%.

Nu ştiu pentru ce-i trebuiau banii, la ce urma să-i folosească şi nici nu mă interesează. Nu mă agasa cu un cerşit făţiş ci doar stătea cu o mână întinsă încercând să vândă acele umeraşe.

Dacă doar îndrăzneşti să ieşi la plimbare pe unde vrei, prin ce oraş vrei, ai să-i întâlneşti, ai să-i ocoleşti sau nu , oricum nu vei avea nici o putere să schimbi ceva ci doar să constaţi. Şi dacă cumva te vei mai şi gândi că într-o zi o să îmbătrâneşti… îţi vei dori să nu apuci acea zi.

Asta văd eu când ies pe stradă… sărăcie, şi pe noi bălăcindu-ne prin ea şi spunând că e criză. O criză care pare a nu se mai sfârşi. Şi când te gândeşti că cineva a mai spus că suntem doar la începutul crizei…