Ce este concret un spectacol de elita?

M-am tot intrebat, mai ales acum, cand ma tot duc sa vad bruma spectacolelor din Romania care isi dau concursul zilele acestea, in deja mult prea controversatul FNT. In capul meu mi-a aparut inevitabila intrebare: ACEASTA ESTE BRUMA? PAI ATUNCI E GRAV RAUUUU!!!!

Sa revenim la intrebare. Ce aduce succes unui spectacol? Publicul? Succes de public. Pai atunci poate parea o piesa comerciala facuta pe placul publicului, nimic interesant. O sala vesnic plina, oameni care revin sa vada spectacolul inca o data… pare o utopie…

Succesul la critica? Cronicari care te zugravesc in metafore minunate si gasesc niste intelesuri ascunse in timpul pauzei (e drept nu am spus care pauza)? Se stie, cronici multe, laudative asigura participarea spectacolului intr-o multime de festivaluri la inceput nationale apoi internationale… Aici vor aparea inevitabil si premiile oferite in mare parte tot de catre aceeasi cronicari. Doar nu se vor dezminti pe ei. Daca au spus ca e bun apoi asa e… In acest caz publicul nu conteaza, daca ies din timpul spectacolului e vina lor pentru ca nu au cunostiintele necesare ori sunt ignoranti…etc.

Sau mai exista si posibilitatea extrem de rara sa fie pe placul tuturor. Atat publicului cat si criticii. De regula aceste spectacole au viata scurta. Nu suntem invatati sa suportam atata succes.

Deja am vazut cateva spectacole in acest mare FNT. Despre selectie au fost comentarii inca de cand s-a dat lista. Atat modul de selectie cat si ce s-a selectat nu a facut altceva decat sa ne reaminteasca criteriile de functionare din Romania (vezi si Super Standing Ovations pentru “Cantareata” lui Tompa pe Blogul Teatrul cu Tepi).

. Sunt intr-o functie si fac ce vreau. Si nu numai atat , nu trebuie sa dau nici socoteala pentru ce fac. E chiar bine in Romania.

Am foarte multe vorbe grele pe limba. Ma abtin. Imi zic nu e cazul, informatia e publica, bla bla bla. De regula cunostiintele noastre limitate ne fac sa nu intelegem aberatiile de pe scena. Sau am auzit una si mai rea. De fapt am fost dojenit pentru ca sunt un incuiat, un tip care are vedere de cal. Asa o fi. Insa pentru mine daca in timpul spectacolului deja apuc sa numar becurile din sala, sau sa studiez reactiile publicului atunci e clar. In maxim 10 minute plec. Asta daca nu sunt atat de inteligent si ma pun la mijlocul randului.

Cine decide totusi succesul unui spectacol? Niste pseudocunoscatori corupti sau un public sincer? Raspunsul e evident.

Interviu cu un Tzepos in mirosuri de friptura

O lipsa totala de inspiratie m-a impins spre creatie. Si anume sa fac ceva de unde nu e nimic sau din contra e prea mult. Interviul ce urmeaza s-a nascut gratie yahoo mesengerului caruia ii multumim pe aceasta cale.

Ciine esti?

Mi se spune Teposu. Din cauza blogului. Momentan e soft dar curand ma voi lua de par cu “marile stalactite ale teatrului”. De exemplu madama  Modreanu…

AM inteles. Nu va este teama ca aceste stalactite care sunt adevarati stalpi ai pesterii se vor putea supara?

Or fi, nu zic nu, pentru aia pe care ii protejeaza… Cum pentru mine nu exista pestera, mi se rupe de stalactite, daca imi permiti…

Ce parere ai despre cei aflati in suferintele creatiei si asteapta de la tine putin mai multa toleranta decat tepi?

He he he… Pai toleranta au peste tot. Tepii sunt mult prea rari

Ieri ai scris despre Tabu. Esti un tip Tabu sau doar vrei sa pari?

In teatru nu ar trebui sa existe Tabu… Romanii sunt genul de oameni care dau cu piatra… dar macar aici nu ar trebui sa se intample asa… De ce sa nu ai voie sa faci orice traznaie… Poate unuia o sa-i placa, dupa mai vin 2 si tot asa.. Chestiile astea ostracizante de tip: “ori ca mine ori nu”, ma scot din minti… Vreau sa traiesc clipa cand in Romania vor fi teatre porno… ca voyeuristi sunt destui. He he he… Sa nu ma intelegi gresit… Porno nu e Teatru! E doar un exemplu. He he he

Ce inseamna arta timpului pierdut pentru tine?

Cam tot ce se intampla acum in teatru. Se bate pasul pe loc pe ceva ce in Europa a ars acum cateva zeci de ani. Cu mici exceptii bineinteles.

Daca ar trebui sa definesti un festival cum l-ai defini?

Festivalul National de Teatru Nou cu Mai Multi Selectioneri. He he he, dar la noi e inca un ideal.

De ce ai parul rosu?

Parul Rosu e Brand-ul meu ca si Tepii

Teatru, teatru, teatru da despre altceva mai vorbesti?

Ooo da! Despre Miile si Milioanele de Blesteme pe care trebuie sa le rostesc zilnic pentru ca in tara asta NIMIC nu merge cum AR TREBUI

S-a vorbit in Casa Presei ca ai fi micul evreu. De la ce vine aceasta afirmatie?

(sa pui buie dupa tre, chiar daca e interviu online)

Eeeee asta e alta problema a romanilor, cum e unul mai rasarit ba trebuie sa fie evreu, ba trebuie sa fie gay, ba trebuie sa aiba p*** mare… Ma rog, frustrari nationale

Consumul excesiv de tutun si alcool iti folosesc la ceva in actul de creatie teatral?

Mie mai putin, dar actorilor cu siguranta! Si-ar lua numai scaune dupa ceafa daca n-as mai fuma… si visele scenice ar fi mai gri daca n-as bea.

Ce mai vrei sa te intreb?

Nimic

Nimic?

Oricum o sa isi smulga cronicaresele care se dau mari criticarese suvitele de par pe care si le-au implantat…. ce mai vrei? nu e de ajuns?

Ba da… restul e tacere. E mai sanatos in felul acesta evitam aventurile in epoca de aur

La mine acasa se intampla repetitii

Colegul meu de garsoniera a inceput repetitiile la o noua piesa cu tineri actori, spirite libere, etc.

E ciudat entuziasmul lor. Imi trezesc o stare ciudata si mie, sunt constienti ca munca lor la final va fi in voia sortii, neluati in seama de nimeni, critici care vor spune: “Debutanti, nu are rost sa ma obosesc”. Publicul, in mare parte, va fi mama, tata si restul rudelor la marea premiera si prietenii la celelalte doua specatcole. Asta daca vor avea intelepciunea de a juca undeva intr-un spatiu restrans.

Momentan nu au nici spatiu de repetitii, nici bani de decoruri sau costume, nimic, doar entuziasm. Din experienta stiu ca acest entuziasm nu tine mai mult de doua saptamani…

Insa, pana una alta ,e frumos sa-i vezi repetand… Ma fac sa ma simt ca in adolescenta. Ciudat e sa fii si in domeniul acesta. Actorii institutionalizati cad in intrigi de culise, chestiuni sindicaliste, rafuieli inutile si fara rost, lamentandu-se de salariile mici, programul incarcat, deplasarile prin sate, etc., toate acestea, in detrimentul actoriei. Ocupandu-si timpul cu toate lucrurile enumerate mai sus se trezesc ca nu mai au timp sa creeze, sa se gandeasca la personaj, la gandurile personajului, la universul lui. De aici pana la blazare nu mai e decat un pas. Incetul cu incetul, increderea in ei scade, comoditatea pune stapanire pe ei, se rigidizeaza (corpul lor devenind, la barbati, predominat de burti imense de bere, la femei, de riduri adanci si atat) si vine ziua cand apare un tanar proaspat, cu o energie noua, cu dorinta, cu alte cuvinte, apare concurenta. Din pacate si acel tanar dupa doua premiere se va trezi ca a pus si el un stalp la teatru si va incepe sa cada in aceleasi capcane ca si restul.

Apoi exista actorii neinstitutionalizati, flamanzi sa joace, sa se afirme, sa prinda un loc intr-o institutie, dornici sa aiba un angajament care sa le mai prelungeasca traiul si totodata speranta ca cineva ii va vedea, ii va smulge din haosul acesta si ii va baga intr-o institutie. Lucreaza tot timpul, se tin in forma, se baga la tot felul de cursuri pentru a fi mai buni decat sunt sau sa nu se plafoneze, sa nu-si iasa din mana. (Acum nu la toti este valabil dar, in mare parte, asa este).

Capcanele in care pot cadea sunt:
-Nenumaratele probe la care sunt chemati si apoi zilele de asteptare cu telefonul care se incapataneaza sa nu sune.
-Tepele prin tot felul de filmari din care banii ori sunt mai putini decat s-au inteles la inceput, ori nu mai vin deloc din varii motive. Sau prind un rol intr-un serial si pentru putin timp sunt in vizor, se simt vedete si se trezesc ca habar nu au cum sa se comporte in aceasta situatie si de aici, in loc sa munceasca mai mult, sarbatoresc neincetat prin betii prelungite, droguri, etc…

Si cu toate astea, atat cei institutionalizati cat si cei neinstitutionalizati vor un singur lucru: Sa faca meseria asta.

Si lumea repeta de zor aici… Momentan sunt la stadiul de bezna totala… Cu putin noroc, vor gasi ce cauta.

Experienţe culturale

Am fost la un spectacol zilele trecute cu un grup de cronicari veniţi să dea un verdict scris asupra actului artistic. A fost interesant cum gazdele ne-au ţinut locurile cele mai bune, cum am fost trataţi ca nişte mici dumnezei, cum spectacolul începuse de fapt înainte de a se bate gongul.

A fost iarăşi interesant de studiat cum cronicarii cu care tocmai ce stătusem de poveşti într-un alt mediu teatral şi anume cârciuma, în sală au devenit sobri, ca nişte judecători, studiaţi de toată lumea (ei ştiind că sunt studiaţi) şi având acea atitudine de superioritate.

Nu am să vorbesc despre spectacol, asta cu sigurantă au vorbit ei destul, nici despre gazde care au făcut tot ce le-a stat în putere să ne fie pe plac. Ci despre publicul avizat, cronicarii.

De fiecare dată când vin ei, tot teatrul e pe jar. Şi de ce nu ar fi, de cuvântul scris al lor se leagă imaginea teatrului în fond. Toţi de la plasatoare (care au un rol foarte important), pâna la actori şi directori, au inima în gât, actorii îşi pun tot sufletul pe scenă, doar doar vor fi remarcaţi, într-un sens pozitiv.

După spectacol toţi se gudură pe lângă cronicari să afle marele adevăr. Verdictul. Apoi auzi dacă e ceva de bine, replici de genul “Da, păi acolo eu am propus asta”, dacă e ceva de rău „Păi eu i-am spus regizorului că nu e în regulă dar nu a vrut să mă asculte”…În general cei în lipsă sunt vinovaţi. Oricum discuţiile de acolo nu se vor reflecta decât în parte în cronica scrisă, dar oamenii speră…

Pentru un actor o cronică bună îl poate scoate în faţă, pentru un regizor înseamnă alte uşi care se deschid, iar pentru teatre înseamnă festivaluri, justificări ale activităţii lor, etc. Dar pentru cronicar înseamnă doar că-şi face munca…

Eu personal ador cronicarii invizibili. De ce? Simplu nu ştii niciodată când sunt în sală, iar omul notează ce vede orice om care plăteşte bilet, nu ce i se pregăteşte. Avem şi noi câţiva dar e mai greu în sistemul nostru să te duci incognito şi, s-o recunoaştem, e mai fun aşa… Unde ar mai fi distracţia dacă nimeni nu ar şti că eşti în sală?