Atelier de formatie al actorului de Film
ARISTOTELES WORKSHOP ASSOCIATION in parteneriat cu Fundatia DaKINO organizeaza primul atelier de formatie a actorului de film, ON CAMERA.
Initiat de domnul Dan Nutu si cu participarea domnilor Corneliu Porumboiu, Dan Chisu si Mihai Bauman, va invitam Luni, 14 Decembrie la o prima auditie pentru selectia a 20 de participanti.
Pentru informatii si detalii despre preselectia,cost si orice alte informatii va sunt necesare:
andreea@aworkshop.org
0722 408 143
Casting figuratie film
Agentia Central Casting, cauta femei, barbati si copii, pt realizarea unui film, in urmatoarele locatii: locatii : SIBIU, CALARASI ( SILISTRA, RAZVANI, RADU VODA, PLEVNA ) si ALBA IULIA ( PETELCA ),in special, in Calarasi.
Se cauta punk-isti, cat mai ciudati,cu piercing-uri,par vopsit in culori diferite , o fata cu multe tatuaje si multe piercing-uri.
Inscrierile vor va avea loc in locatiile respective, saptamana viitoare(09-13.11).Pentru detalii, lasati un sms la nr. de tel. 0733 735 912 – Daniela.
Filmarile vor avea loc in intervalul 29.11 – 16.12.2009
Basescu star la Hollywood!?!
Actualul presedinte al Romaniei pare sa fi fost sursa de inspiratie pentru unul dintre personajele animate din filmul ”Where the Wild Things Are”!!!
În Laboratorul lui JERZY GROTOWSKI
Anul acesta, când se împlinesc un deceniu de la moartea lui Jerzy Grotowski şi o jumătate de secol de la crearea Teatrului Laborator, UNESCO şi oamenii de teatru din întreaga lume celebrează Anul Grotowski, numeroase programe fiind în desfăşurare graţie colaborării dintre Institutul „Jerzy Grotowski” din Wrocław şi importante centre culturale din Polonia, SUA, Franţa, Italia, Spania sau Rusia.
Institutul Polonez din Bucureşti şi Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, cu sprijinul Festivalului Naţional de Teatru şi al Institutului „Jerzy Grotowski” din Wrocław, se alătură acestor iniţiative, organizând o zi în memoria marelui om de teatru polonez. Evenimentele au loc miercuri, 4 noiembrie 2009, la Teatrul ACT, la Sala „Elvira Popescu” (Institutul Francez) şi la Muzeul Naţional de Artă.
„Grotowski este unic”, spunea Peter Brook despre prietenul său, în urmă cu cincizeci de ani. La Bucureşti, colocviul excepţional la care participă profesorii George Banu, Leszek Kolankiewicz şi Dariusz Kosiński – voci de autoritate în domeniul studiilor grotowskiene –, lansarea unor volume de căpătâi, proiecţii de filme documentare şi o expoziţie de fotografie vor constitui prilejuri de reflecţie asupra locului pe care îl ocupă astăzi, în memoria creatorilor şi în practica scenică, unul dintre puţinii reformatori veritabili ai limbajului teatral din secolul XX.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentele organizate la Bucureşti au fost incluse în programul oficial al Anului Grotowski, care poate fi consultat pe pagina web a Institutului „Jerzy Grotowski” din Wrocław:
Program:
Teatrul ACT
Orele 10.00 – 12.00 Colocviu
Comunicări:
George BANU – Brâncuşi şi Grotowski, doi „antimoderni” moderni
Marile figuri ale „revoluţiei scenice”, Craig şi Grotowski, se află la cele două extremităţi ale secolului XX. Ceea ce îi înrudeşte e faptul că ei au metamorfozat teatrul şi gândirea acestuia, neadoptând „spiritul timpului” şi tot ce implică el ca simptome, expresii sau imperative ale modernităţii. Doar ei au îndrăznit să fie radical „antimoderni” şi, prin acest refuz – nu reacţionar, ci neaşteptat de productiv –, şi-au afirmat originalitatea care a nutrit tot secolul. Modernitatea „antimodernilor”, acesta-i paradoxul lui Craig şi Grotowski în teatru, pe care, la rândul său, Brâncuşi îl cultivă în sculptură. Poziţia lor, intransigent polemică, le-a permis ca, nefiind „moderni”, să fie „moderni”. George Banu îşi propune să analizeze această inversiune exemplară.
George Banu, reputat critic şi teoretician, eseist şi profesor, este autorul a numeroase studii de teatru. În limba română au apărut: Memoria teatrului; Roşu şi aur; Actorul pe calea fără de urmă; Livada de vişini, teatrul nostru; Uitarea; Ultimul sfert de secol teatral; Peter Brook – Spre teatrul formelor simple; Spatele omului. Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, fondator şi director al Academiei Experimentale de Teatru, profesor la Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris şi Louvain la Neuve (Belgia), editor al unor importante volume dedicate lui Jerzy Grotowski. Pe 20 octombrie 2009, George Banu a fost decorat cu Meritul Cultural Naţional al Republicii Polone, cea mai înaltă medalie oficială culturală a statului polonez, conferită atât polonezilor, cât şi străinilor care au o contribuţie importantă la promovarea culturii poloneze.
Leszek KOLANKIEWICZ – Alchimia Laboratorului
Grotowski şi-a denumit Teatrul „Laborator”. Pe tot parcursul activităţii sale, până la sfârşitul vieţii, a folosit cu precădere termeni amintind de caracterul de laborator al creaţiei artistice. Dar arta nu este ştiinţă. Laboratorul artistic al lui Grotowski amintea mai degrabă de laboratoarele alchimiştilor, care practicau ars magna. Dacă Grotowski a abordat în arta sa anumite teme gnostice, a făcut-o asemeni alchimiştilor de odinioară. În comunicarea profesorului Leskek Kolankiewicz, va fi prezentată această linie a tradiţiei.
Leszek Kolankiewicz este teoretician al culturii, specialist în antropologia teatrală, profesor la Academia de Teatru „Aleksander Zelwerowicz” şi director al Institutului Culturii Poloneze din cadrul Universităţii din Varşovia. A colaborat cu Jerzy Grotowski în perioada 1973–1982 şi a redactat ediţia poloneză a volumului Spre un teatru sărac.
A publicat numeroase volume, printre care Na drodze do kultury czynnej. O działalności Instytutu Grotowskiego. Teatr Laboratorium w latach 1970–1977 (Drumul către cultura activă. Despre activitatea Institutului Grotowski. Teatrul Laborator între anii 1970–1977, Wrocław, 1978). A editat mai multe texte semnate de Jerzy Grotowski, cum ar fi: Świat powinien być miejscem prawdy (Lumea ar trebui să fie locul adevărului), Wędrowanie za Teatrem Źródeł (Urmând Teatrul Surselor), Ćwiczenia (Exerciţii), Głos (Vocea), Hipoteza robocza (Ipoteză de lucru), O praktykowaniu romantyzmu (Despre practicarea romantismului), Odpowiedź Stanisławskiemu (Răspuns lui Stanislavski), Teatr Źródeł (Teatrul Surselor).
Dariusz KOSIŃSKI – Grotowski şi teatrul polonez al prefacerii
Teatrul polonez al prefacerii denumeşte o tradiţie teatrală poloneză specifică, izvorâtă din opera şi gândirea poetului romantic Adam Mickiewicz; ea tinde spre folosirea teatrului şi a metodelor sale de lucru ca instrumente ale dezvoltării personale şi transformării revoluţionare a lumii. În practica teatrală, această tradiţie a fost realizată de Teatrul Reduta, la care trimite direct Jerzy Grotowski. Comunicarea profesorului Dariusz Kosiński prezintă trăsăturile fundamentale ale teatrului polonez al prefacerii, subliniind aspectele care creează un context important pentru înţelegerea realizărilor celui care a fondat Teatrul Laborator.
Dariusz Kosiński este profesor la Catedra de Teatru a Facultăţii de Filologie Polonă din cadrul Universităţii Jagiellone din Cracovia. A publicat mai multe volume de teorie şi istorie a artei actorului, precum şi studiul Polski teatr przemiany (Teatrul polonez al prefacerii, Wrocław, 2007). Este autorul recentului volum Grotowski. Przewodnik (Grotowski. Ghid, Wrocław, 2009). Colaborează la revista Dialog şi face parte din Consiliul Ştiinţific al Institutului de Teatru „Zbigniew Raszewski” de la Varşovia.
Orele 12.15 – 13.00 Lansări de carte
Volume editate în seria „Mari regizori ai lumii” de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, cu sprijinul Institutului Polonez şi al Institutului „Jerzy Grotowski” din Wrocław
Peter Brook – Împreună cu Grotowski. Teatrul e doar o formă, volum editat de George Banu şi Grzegorz Ziółkowski. Prefaţă de George Banu. Traducere de Anca Măniuţiu, Eugen Wohl şi Andreea Iacob
Ryszard Cieślak, actor emblematic al anilor ’60, volum conceput şi coordonat de George Banu. Traducere de Andreea Dumitru.
Jerzy Grotowski – Spre un teatru sărac, ediţia a II-a. Traducere de George Banu şi Mirella Nedelcu-Patureau
Prezintă: Jarosław GODUN, George BANU, Anca MĂNIUŢIU, Florica ICHIM
Ora 13.00 Proiecţie de film
„Actorul total”. Amintire despre Ryszard Cieślak (1937–1990), regia Krzysztof Domagalik, producţie a Televiziunii Poloneze, 1994. Durata: 66 min.
Sala „Elvira Popescu” (Institutul Francez)
Ora 22. 00 Proiecţii de film
Jerzy Grotowski. Încercare de portret, regia Maria Zmarz-Koczanowicz, Producţie: Televiziunea Poloneză /ARTE, 1999. Durata: 58 minute.
The Body Speaks, producţie CBS, 1975
Muzeul Naţional de Artă
În perioada 30 octombrie – 20 noiembrie, Institutul Polonez prezintă expoziţia Teatrul Laborator – jumătate de secol de la înfiinţare („Półwiecze Teatru Laboratorium”) pe gardul exterior al Muzeului (Calea Victoriei).
Comunicat semnat de: Andreea Dumitru
Concurs pe YouTube, pe tema violenţei împotriva femeilor
Regizori celebri sau internauţi anonimi vor putea publica, până la 1 decembrie, pe platforma YouTube scurtmetraje în care este denunţată orice formă de violenţă împotriva femeilor, de la cea fizică la discriminare şi hărţuire, cele mai bune urmând să fie premiate, informează lefigaro.fr.
Iniţiativa aparţine You Tube, care a colaborat pentru aceasta cu studiourile de film italiene Cinecitta, Camera Deputaţilor din Parlamentul italian şi Consiliul Europei.
În competiţie pot fi înscrise scurtmetraje cu o durată de maximum cinci minute. În perioada 18 decembrie 2009 – 15 ianuarie 2010, un juriu format din profesionişti va selecta 10 producţii, dintre care vizitatorii platformei YouTube o vor alege pe cea mai bună. Aceasta va fi proiectată în cadrul ediţiei din 2010 a Festivalului de Film de la Veneţia.
Comunicat preluat de pe Mediafax.ro
Traducere a comunicatului: Daca vedeti un cuplu in care el simte nevoia sa se descarce de surplusul de energie, nu interveniti, puneti mana pe camera si filmati. Daca veti fi suficienti de atenti nici nu va vor simti si atunci filmul e gata daca in schimb va observa nu-i nici un bai refaceti totul cu doi amici si aveti filmul.
Joi incepe festivalul Kinofest by IQads.ro
Peste 400 de scurtmetraje din 20 de tari s-au inscris in cele 3 competitii Kinofest, pe parcursul unui proces care a durat 9 luni.
Cea de-a treia editie a Kinofest, primul (si singurul) festival international de film digital din Romania, are loc intre 22 si 24 octombrie, la The Light Cinema, primul cinematograf integral digital din Europa. Festivalul, realizat cu sustinerea IQads, va reuni cele mai premiate scurtmetraje digitale, cu scopul promovarii si popularizarii filmului digital si a noilor viziuni in media, tehnologie si arte vizuale.
„Digitalul reprezinta noua tendinta in arta cinematografica. Suportul, practic nelimitat, ofera regizorilor libertatea de a trage oricate duble e necesar. Cu alte cuvinte, „pe digital, filmezi pana iese perfect!”. La Kinofest ne straduim sa aducem deopotriva scurtmetrajele digitale premiate in competitii internationale si productiile noi, inscrise pentru prima data intr-un festival, dar cu potential de a le egala si chiar depasi pe cele deja recunoscute”, declara Valentin Partenie, directorul festivalului.
Fiecare zi de festival va gazdui o competitie de scurtmetraje din genurile: animatie, fictiune si micromovie.
In plus, in prima zi de festival, Kinofest va gazdui competitia paralela de scurtmetraje AVON Movie for Life. Parte a campaniei AVON pentru prevenirea cancerului la san, competitia provoaca realizatorii de film la crearea unor scurtmetraje care sa ilustreze cat mai bine mesajul „Afla ca esti bine!”. Filmele au putut fi inscrise in competitie, pana pe 20 octombrie, prin intermediul Transfer.ro si prin posta. Scurtmetrajele vor putea fi apoi vizionate in premiera in prima zi a Kinofest, intitulata Movie for Life, fiind votate live la festival de juriul oficial al competitiei si de catre publicul Kinofest iar apoi, online, de catre publicul larg.
Mai mult decat atat, pe langa competitii, programul va include si proiectii speciale de film cu productii din avangarda internationala, multe fiind difuzate in premiera pentru Romania si concerte, care includ combinatii inedite de performance live, instrumente muzicale digitale si visuals sincronizate cu muzica.
Persoanele care doresc sa participe la Kinofest isi pot achizitiona biletele sau abonamente de pe TicketPoint.ro, din magazinele Diverta selectionate sau de la casieriile The Light Cinema.
Kinofest este primul (si singurul) festival international de film digital din Romania. Avand misiunea de a promova arta digitala in randul publicului larg, prin intermediul filmului independent, al creatiei video si New Media, Kinofest isi propune sa sustina tinerii producatori si artisti de film, dar si creatiile lor – film, muzica si productii vizuale.
Kinofest este un eveniment sustinut de IQads si gazduit de The Light Cinema, realizat cu sprijinul AVON Cosmetics Romania, avandu-i ca parteneri pe: Rama si Auto1one. Conceptul creativ al campaniei de comunicare a Kinofest 2009 a fost dezvoltat de Rusu + Bortun Brand Growers™, fiind produs cu sprijinul Comitetul Central si Carioca. Partenerii media ai Kinofest 2009 sunt: Radio Guerrilla, Trilulilu, Tabu.ro, 24-FUN, Zoom, Metropotam, Feeder.ro, CinemaRx.ro, Academia Catavencu, Smark, Realitatea.net, Port.ro, Cocor Media Channel, Elevate, OOPS Media, Cinemagia, Filmetari.com, Cotidianul.ro si The Money Channel, iar data carrier este Transfer.ro.
Un scurt metraj dragut, merita vazut
Nu am mai pus de ceva timp un film… Am primit unul aseara. Dupa cum nu-mi place sa laud prefer sa vi-l arat.
King Julien m-a intrebat intr-un anume context de ce nu sunt Spielberg?
Pentru ca sunt Vantu? E oricum destul de greu sa fii doi intr-unul asa ca imi doresc doar sa intrec faima lui Spielberg. Sa fiu el, ma inspaimanta.
Atunci nu am avut raspunsul la mine, il uitasem acasa…Acum l-am gasit si i-am raspuns.
Cât adevar este în povestea asta…
Alt film… mai exact câteva scene… Priviţi, gândiţi sau faceţi ce vreţi… dar priviţi.
Despre filmul 3D al trupei U2
O veste bună e că va avea premiera în cinematografele din Bucureşti pe 27 februarie…mai exact la The Light Cinema.
Filmul “U2 3D” este prima producţie tridimensională din lume care prezintă un eveniment live, respectiv turneul “Vertigo” al celebrei trupe irlandeze U2.
“U2 3D” prezintă 15 piese cântate de trupă în concertele susţinute în America de Sud, în perioada 2005-2006, cu ocazia promovării albumului “How to Dismantle An Atomic Bomb”.
Preţul biletului de intrare la acest film variază între 13 şi 30 de lei.



