Cum ar arata lumea fara Romania?

Ciudat, cum stie nenea asta sa ma faca sa ma simt roman subit. Mai, mai ca-mi vine sa zic: nu mai vreau sa emigrez. Dar privind mai atent observ ca, mai toate personajele din film au plecat din Romania pentru a putea fi romani. Ei, cum e asta?

Nostalgii de la FNT

Ca multi tineri avizi de cunoastere, ingrosam randurile in fata teatrelor de fiecare data cand era acest maret festival.

Stiam ca, cel putin spectacolele din Bucuresti le puteam vedea oricand pe parcursul stagiunii, dar nu, eu atunci vroiam si, evident, fara bilet. Sincer, pe atunci nici nu-mi permiteam achizitionarea decat a maxim doua bilete.

Bineinteles ca tanjeam sa intram, si chiar reuseam, prin metode caracteristice romanilor, sa ne strecuram mai prin spate, pozand in mari oameni de cultura, mai mituind un masinist care ne arata cu ocazia aceasta tenebrele Nationalului bucurestean, mai cu o acreditare luata pe sub mana de la prietenele teatroloage, mai zambind cu o privire de caine flamand la plasatoare (asta unde mergea ca, de regula, nu prea tinea).

Aveam si tovarasi de suferinta, nu-i stiam dar faptul ca ne unea un scop comun ne facea tovarasi. Ne impartaseam pareri despre piese, regizori, faceam pe interesantii, eram interesanti. Totul se uita deindata ce se deschideau usile si, toti buluc, dadeam navala peste usile (trebuie sa recunosc, rezistente) ale Nationalului.

Stiam unde vom putea patrunde si unde nu, si ne faceam programul de vizionari in functie de sali. La Odeon era prapad. Acolo rar de tot puteai intra si asta gratie vreunui regizor care prefera sa aiba sala plina ochi decat goala si ordona sa fie dat drumul la liber.

Acum as vrea sa mai fac asa dar cred ca e randul altora… Pot doar sa-i privesc si sa zambesc amintindu-mi zilele de acelea, nervii cand nu reuseam sa patrundem sau satisfactia cand reuseam.

Ma bucuram de tot ce vedeam, chiar daca de multe ori nu era cine stie ce capodopera, ma bucuram ca eram acolo, unul dintre putinii privilegiati. Visam cu ochii deschisi ca lumea va veni, intr-o zi, la fel ca la aceste spectacole si la ale mele, sa stea pustani la usa incercand sa intre aidoma noua celor de atunci.

Acum, cand platesc, sunt curios cum ma voi simti…

Despre ce ne reprezintă pe noi, românii

Pe cotidianul.ro e postat un articol cu titlul: Ce ne reprezintă pe noi, românii? Cotidianul te invită să alegi un brand pentru această ţară!

O bătrână cu umeraşe de haine din propiul dulap în mână, stând la colţ de stradă, încercând să scoată ceva bani din vânzarea lor.

Ei bine aceasta ar fi imaginea pe care am văzut-o acum 10 minute pe stradă. E adevărat fiecare  ţară îşi are săracii ei, precum şi fiecare ţară îşi are bătrânii ei care întâmplător se plimbă prin lume şi-şi trăiesc bătrâneţea. La noi acest lucru se întamplă undeva într-un procent de 0,0001%.

Nu ştiu pentru ce-i trebuiau banii, la ce urma să-i folosească şi nici nu mă interesează. Nu mă agasa cu un cerşit făţiş ci doar stătea cu o mână întinsă încercând să vândă acele umeraşe.

Dacă doar îndrăzneşti să ieşi la plimbare pe unde vrei, prin ce oraş vrei, ai să-i întâlneşti, ai să-i ocoleşti sau nu , oricum nu vei avea nici o putere să schimbi ceva ci doar să constaţi. Şi dacă cumva te vei mai şi gândi că într-o zi o să îmbătrâneşti… îţi vei dori să nu apuci acea zi.

Asta văd eu când ies pe stradă… sărăcie, şi pe noi bălăcindu-ne prin ea şi spunând că e criză. O criză care pare a nu se mai sfârşi. Şi când te gândeşti că cineva a mai spus că suntem doar la începutul crizei…