Maratonul Teatrului Independent

In speranta ca poate intereseaza pe cineva, public si eu acest comunicat:

Asociaţia TEATRUL.RO organizeaza in perioada 10-12 Septembrie 2010, in deschiderea Stagiunii Teatrale 2010-2011, Maratonul Teatrului Independent la Teatrul ”Apropo”, nou infiintat in spatiul Galeriei Dalles de la Universitate.

A. Argument: Teatrele din Bucuresti ofera la ora actuala mult prea putine sanse de exprimare tinerilor absolventi din domeniul artelor spectacolului. Mai mult decat atat, din varii motive, productii deja finalizate, care si-au dat examenul la public, au disparut mult prea repede din repertoriul institutiilor, de stat si private, care le-au dat posiblitatea sa apara. Exista de asemenea productii in stadii avansate de realizare carora aceleasi institutii nu le mai ofera nici macar aceasta sansa, de cele mai multe ori din lipsa de spatiu de joc sau chiar din dezinteres.

Ne dorim prin acest Proiect sa tragem un semnal de alarma asupra potentialului artistic tanar care se pierde in fiecare an prin ignoranta si indiferenta.

B. Participanti, Concept si Public: Invitam sa participe la initiativa noastra pe toti tinerii creatori din zona independenta care se gasesc in situatia de mai sus.

Maratonul presupune derularea non stop a productiilor participante, intr-o formula ce urmeaza a fi stabilita in functie de numarul final de participanti: fie pe durata a 24 de ore fara intrerupere, fie pe durata a 2-3 zile, timp de 12-14 ore pe zi.

Intre invitati se vor gasi atat persoane din domeniu, cat si public larg sau factori de decizie din companii, care sunt invitate sa finanteze crearea unui nou spatiu teatral pentru tineri.

C. Conditii de participare: Trupele dornice sa participe sunt invitate sa completeze Formularul de Inscriere atasat. Artistii invitati trebuie sa aiba in vedere urmatoarele conditii practice:

- Decor minim, care sa permita schimbarea acestuia intre spectacolele participante in 10-15 minute;

- Teatrul gazda pune la dispozitie instalatia de lumini si sunet, precum si un tehnician. Trupa participanta trebuie sa isi asigure prin mijloace proprii montarea si demontarea decorului;

- Participarea nu va fi remunerata decat daca bugetul final va permite acest lucru;

- Durata recomandata a Productiei este sub 1 ora si 45 de minute.

D. Scopurile Maratonului Teatral:

- Sa traga un semnal de alarma asupra potentialului artistic tanar ne-exploatat de mediul teatral bucurestean;

- Sa propuna un spatiu nou pentru teatru tanar publicului larg;

- Sa propuna o serie de Productii independente care au ramas in anonimat pana la ora actuala. In acest sens, Productiile care vor fi considerate cele mai reusite vor ramane in repertoriul Teatrului ”Apropo” pentru Stagiunea 2010-2011.

E. Contact

Teatrul ”Apropo” este un proiect teatral independent al Asociaţiei „TEATRUL.RO”.

Telefon : 0724.255.152

Fax: 031 805 54 05

Adresa de Corespondență: Str. Bistricioara 4, bl. 48, sc.1, et.1, apt. 4, Sector 2, BUCUREȘTI sau pe adresa Teatrului Apropo – Galeria Dalles, etaj 1.

E-mail: contact@teatrul.ro , radu.popescu@teatrul.ro

Coordonator proiect:

RADU POPESCU, regizor de teatru, dramaturg

Femeia de ceara

Sambata si duminica mai exact 17 si 18 iulie se va juca din nou spectacolul “Femeia de ceara”.

Se spune ca  teatrul reda doar parti din realitatea ce intrece cu mult in duritate aceasta lume speciala. Si cu toate acestea, proiectul nostru se pare ca este pe un drum bun. Ecourile au fost bune, chiar si cele negative au fost bune, (cand spun asta ma refer strict la ce anticipasem deja). Acum lucram la urmatoarele doua spectacole ce vor fi montate in paralel, cu aceleasi mijloace minime financiare dar cu imaginatie si dorinta de a le vedea si real nu doar in planul fanteziilor mele bolnave. Uneori ma simt un mic cersator dar nu am ce face…

M-am intrebat eu de ce as veni daca as fi un simplu spectator. Ce ma face sa vreau sa vin si sa vad cum o actrita ( ce interpreteaza absolut minunat o partitura difica) imi reda o noapte de un chin cumplit, insistent, aidoma unei dureri de masele, facandu-ma sa ma simt total inconfortabil. De ce as veni? Sincer, habar nu am. Daca privesc din acest unghi nu cred ca m-as duce. Ar fi prea greu, as avea nevoie de relaxare nu de ceva care sa ma solicite emotional si mental. Daca privesc in schimb ca ma duc la teatru as fi curios ( si aici este un defect profesional) sa vad ce s-a realizat. Insa omul de rand de ce ar veni? Unii pentru ca adora sa vada suferinta ( cineva imi spunea ca pe el anumite situatii limita cand toti plang il fac sa rada), altii vin pentru ca, probabil, ne sunt prieteni si cred ca ne vom supara pe ei… iar altii pentru ca le place teatrul. Oricum daca vei veni cu siguranta nu vei avea ce pierde, ci doar de castigat.

Am refuzat sa chem critici de teatru. Sunt curios cati vor avea curiozitatea sa vina singuri si sa ma surprinda cu punctul lor de vedere. Mi s-a spus ca acest fel de a gandi nu o sa-mi aduca nimic concret, cu atat mai mult cu cat pentru multi sunt total un necunoscut. Asta astazi, caci maine, tu cel care citesti pe aici, cu siguranta vei stii destul de multe lucruri despre mine pentru a nu mai fi un necunoscut…

O sa inchei aceasta postare despre nimic in care am lasat cuvintele sa zburde in schimbul traficului si va astept la spectacol. Incepe la ora 19. Asta inseamna ca maxim la ora 19.00 publicul este in incinta salii iar usa de la intrare inchisa.

Femeia de ceara la final

Ok se pare ca ajung cu repetitiile la final si ca voi scoate piesa asta. Este ok. Imi place. Abia astept sa o vad cu toatele cap la cap. In ciuda haosului in care traiesc piesa asta a curs cum nu m-am asteptat pana acum fara surprize sau alte neprevazuturi. Sper sa nu vb aiurea si sa ma trezesc cu tot felul de… Eh… Astazi am trimis si comunicatul de presa suna cam asa:

Sambata, 3 iulie, la orele 19.00, va avea loc premiera spectacolului “Femeia de Ceara” la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu.

Acest spectacol este primul dintr-o serie de spectacole incadrate intr-un proiect teatral, Teatrul Tabu, condus de regizorii Mihai Vantu si Daniel Ionescu, proiect ce se va intinde pe parcursul unui an intreg.

Proiectul va trata subiecte contemporane, TABU. Temele abordate, nu tot timpul comode, dar vecine noua, vor prinde viata in spectacole diferite, in spatii diferite.

Primul spectacol care va deschide acest proiect este Femeia de Ceara, o monodrama ce a aparut din dorinta de a invia pe scena emotia adevarata, aparent neslefuita dar deosebit de puternica. Tema: Dezastrul interior al unei mame ce-si vede copilul mort.

In spatele unui personaj dramatic absolut tulburator se ascund intentii ce isi au menirea de a aminti oamenilor cateva notiuni despre umanitate, dragoste materna, divinitate, sacru. Cum le vor fi servite aceste notiuni? Oferindu-le contemporanilor nostri ceea ce cauta si servesc cu atata inflacarare: duritate, imagini tulburatoare, chiar socante.

Daca nu ai ce face poate tragi o fuga dar te previn nu e un spectacol usor de digerat.

In fotografii protagonista spectacolului, Lacramioara Brecea si sursa foto aparatul meu ala de mi l-ati facut cadou de ziua mea.

Despre cum este sa fii un tanar regizor…

Aceasta postare se vrea a fi o amintire pentru zilele cand eu voi fi un regizor in circuit si toata aceasta perioada de taiat venele va fi o amintire.

De asemenea, aceasta postare nu este indicata pentru a fi citita de catre unii sau de catre altii, ea starnind reactii diverse si total in neconcordanta cu ceea ce simt, gandesc, traiesc acum.

Cu alte cuvinte nu mai citi; daca o faci e problema ta.

Termin acest masterat de regie. In scurt timp voi avea o diploma a carei valoare va depinde de mine si munca mea. Momentan ea valoreaza NIMIC.

Ca orice tanar cu aspiratii, vise, idei si incredere in fortele proprii, am ignorat semnalele oamenilor patrunsi de virusul crizal al perioadei contemporane in care ne zbatem cu totii si am inceput sa gandesc un spectacol independent. Asa ca am inceput sa-mi caut actorii. Si i-am cautat, si i-am cautat, si pana la urma am schimbat piesa cu o monodrama pentru ca actori dispusi sa joace intr-un proiect al unui individ ilustru anonim care nu le promitea o suma de bani concreta ci doar ca se va zbate ca la final sa iasa si ceva banuti, au fost imposibil de gasit.

Am trecut la monodrama. Un text dur, violent, contemporan, insa e teatru si pe scena este singur el cu gandurile sale. 6 actori contactati, 6 refuzuri care mai de care mai spectaculoase si inedite. Am dat anunturi pe net prin diferite site-uri ca-mi caut un actor deschis la minte si m-a sunat o actrita. Ei, asta e, am schimbat piesa si acum repetam cu drag si spor la o monodrama cu o fata. Textul este chiar pe acest blog.

Nici daca vroiam nu o gaseam atat de potrivita si surprinzatoare pe acest rol. Buuun. Am actrita, acum sa rezolvam cu spatiul. Am nevoie de un spatiu in care ideea mea sa poata fi realizata, un spatiu la care acest text sa se preteze si mai mult un spatiu care sa aiba cat de cat un vad. Bucurestiul e plin de sali care mai de care mai dotate, mai putin dotate, etc… Si am inceput intai prin telefon. Majoritatea oamenilor de decizie cereau sa le trimit maculatura pe mail; am trimis si evident nu am primit nici un raspuns. Am mai trimis odata, acelasi rezultat. Apoi m-am luat de guler si m-am dus singur pe la institutiile de cultura sa incerc sa obtin un spatiu. Nu prea am reusit sa trec de secretare amabile care imi sugerau sa trimit un mail. Am renuntat la pretentii, am zis schimb ideea ne adaptam facem in hol, beci, acoperis etc. Acum astept raspunsuri si raspunsurile nu vin. Intre timp am scris o scrisoare elaborata prin care ma prezentam teatrelor din tara. Nici un raspuns. Am trimis-o la toate teatrele care au un mail public. Raspunsul: zero. De primit mail-ul l-au primit dar in Romania sa dai un refuz politicos este greu. In unele locuri mi s-a dat spatiu insa mi s-a cerut chirie pe el plus plata curentului, a personalului etc… Da, si eu ma gandesc cu ce bani imi cumpar decorul…

Continui sa-mi spun ca probabil nu am invatat sa bat la usi cum trebuie. Dar pana una alta lucrez din greu sa-mi pastrez increderea in calitatiile mele pentru a nu deveni inca unul care ingroasa randurile celor ce renunta la a visa pentru a se zbate in mocirla.

Pentru a putea fi judecat daca sunt bun sau prost nu ar trebui sa fac ceva concret?

Dupa cum spuneam aceasta postare este o refulare a frustrarilor mele acumulate de ceva timp pe care o pastrez pentru ziua cand va fi indicat sa nu uit aceste zile.

Mircea Morariu: Sunt prea mulţi nechemaţi care au diplome de actori şi regizori

Mircea Morariu, critic de teatru, profesor universitar, câștigător al premiului pentru critică teatrală, acordat de AICT (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru) povesteşte pentrucotidianul.ro despre societatea noastră, românească şi teatrul pe care şi-l “merită”, la 20 de ani după câştigarea a ceea ce ne-a plăcut să numim libertate. De expresie, măcar.

Vezi articolul integral pe: cotidianul.ro

Scena fara ganduri sau ganduri fara scena

S-a tot vorbit de puterea gandului. In teatru, in spatele unui personaj este obigatoriu sa existe gandurile personajului. Nu ale actorului, nu ale regizorului ci ale personajului. Poate fi periculos un asemenea punct de gandire? Cu siguranta nu e usor. Se cer sacrificii, efort maxim deoarece aici nu se munceste cu ceva tactil ci cu ceva subtil.

Gandul este cel care modeleaza si face adevarate minuni sau adevarate dezastre. Un gand, bun sau rau, isi pune amprenta nu numai pe cel caruia ii este adresat ci, in primul rand, pe cel care il emite pentru ca gandul atrage ganduri similare, amplificand astfel binele sau raul initial, totul intorcandu-se asupra noastra, ca un bumerang. Fiecare gand al nostru este o realitate, o forta ce reprezinta defapt o piatra de temelie a sortii noastre, modelata fie in bine, fie in rau.

E simplu sa pretinzi a fi cineva, e greu sa crezi ca esti acel cineva. Si cum poti sa crezi fara a depasi acea limita in care sa ramai acolo? In acea noua identitate? Asta este tocmai esenta unui actor. Prin studiu, exercitiu si repetitie invata atat sa patrunda cat si sa iasa din aceasta imagine pe care cu atata minutiozitate si-a creionat-o.

Citeste tot articolul pe Teatru Acum

E primul articol cu iz de studiu… perseverez

Raspuns pentru Diana

Vreau sa raspund la un comentariu.  Diana, ma intreaba: “…ma cam doare sufletul- asta este ce gandesti personal despre spitale???”

Sincer da. Experientele mele pana acum nu au fost tocmai fericite. Am sa povestesc pe scurt o astfel de experienta. Am lucrat la teatrul din Resita. Acolo era un masinist, Nea Buci i se spunea, aproape de pensionare, fara casa, dormea prin teatru si incerca sa traiasca cu ceea ce se numeste salariu intr-un teatru din Romania. Intr-o vara, vacanta fiind si toata lumea plecata, omului i s-a facut rau, a fost dus la spital unde timp de o saptamana a fost gazduit intr-un salon fara cearceaf pe saltea, fara nimic. Nu l-a bagat nimeni in seama. ( Ironia face ca directoarea teatrului sa fie tocmai sotia fostului, apoi iar director al Spitalului Judetean din Resita). Un cunoscut al omului ne-a anuntat pe mine, doi colegi si directoarea de la acea vreme. Am mers, l-am cautat prin spital, omul era dezbracat la fundul gol, aproape inconstient, nehranit, nebagat in seama de nimeni. E drept ca la nevoie vezi omenia din fiecare. Directoarea a inceput sa urle si sa dea ordine, culmea fiind ignorata de asistente (pana nu si-a sunat barbatul sa trimita o ambulanta de urgenta si sa fie mutat in Spitalul Judetean nu s-a intamplat nimic). Cealalta colega implicata masiv in viata politica a judetului a sunat si ea pe la oamenii politici. Scuza a fost simpla… Omul a fost luat drept un om al strazii… A venit ambulanta, l-am carat noi cu targa pentru ca spitalul nu dispunea de infirmieri care sa vrea sa ne ajute, l-am pus in ambulanta iar o asistenta venita de nicaieri a smuls cearceaful pe care il cersiseram cu putin timp inainte sa-l acoperim pe om, spunand ca este al spitalului. Omul a fost mutat, din pacate prea tarziu, a murit cu zile…

E un exemplu ce m-a marcat. Culmea e real, nu e film, nu e Domnul Lazarescu.

Iti multumesc pentru comentariu. Intentionat i-am creionat o personalitate multipla, una reala si o alta la alegerea interpretei sau a regizorului. Un om in situatia ei poate fi si asa. E drept nu m-am gandit sa-i pun esarfe sau tigari sau s-o pun sa rosteasca cu un tip anume de voce. E o imagine la care ma voi gandi cand o voi lectura data viitoare. Pana atunci am vrut pareri, m-am verificat si am verificat ceea ce va fi pus in scena .

A si mai am o poveste despre un orfelinat din Craiova. Orfelinatul de copii de la 0-3 ani. Am mers cu o colega, Gina, pe vremea cand eram studenti, sa facem voluntariat acolo. Orfelinatul super curat, dotat cu tot ce era nevoie, cu jucarii, haine si tot ce e nevoie pentru conditii civilizate. sugarii erau tinuti in boxe cate 6 patuturi intr-o boxa. Si cate o asistenta la 2 boxe pe ture. Apoi cand incepea unul sa planga incepeau toti. Si nu o puteam acuza pe acea femeie ca nu avea cum sa ii potoleasca pe toti. Era un copil care se dadea cu capul de patut, altul care se inrosise de atata plans, erau imagini super triste. Copii cerseau atentie, nu intelegeau de ce nu o primesc. Gina luase doi copii in brate si plangea cu ei. Repet nu o acuz pe asistenta. era una si 12 copii. Nu era un personaj suprarealist. La un moment dat. S-a oprit din ce facea, s-a pus pe un scaun si se uita in gol, copii plangeau, ea statea .

Atunci am acuzat-o, acum o inteleg.

In exemplificarea mea am abuzat de culmea… Culmea a fost sa fie culmea.

Cum ara un caine?

Viata de caine am trait dar sa ma simt si la un jug in acelasi timp nu mi s-a mai intamplat… In caz ca se intreaba cineva care e starea mea de spirit…

Ieri am vrut sa votez. La o prima sectie vizitata mi s-a spus ca sunt special ( ceea ce stiam ) si mi s-a recomandat cu caldura sa merg la aeroport. La intrebarea clasica ” De ce?” ” Pentru ca acolo avem sectie speciala”… Stiam ca mai erau si alte cateva asa ca m-am dus la gara… Inca nu am bani sa emigrez cum mi-a placut sa cred ca mi se sugera suav. La gara turisti de ziceai ca primeau plase sau bani daca votau. Asa ca m-am dus la servici. O zi intreaga am pus articole despre fraude electorale. Peste 500 de articole. Turismul explodase brusc in Romania. Si oamenii extrem de fericiti. Pentru multi ieri a fost zi de leafa. Eu m-am limitat la a vizita doua sectii si a primi complimente.

Am stat toata ziua la scarbici. Seara eram deja turbat. Nu am urlat. Doar am inchis pravalia si am plecat furtunos. Un coleg imi povestea mie cat munceste el. De parca nu lucrez cu el…

Am ajuns acasa flamand. Bani nu aveam… mancare nu aveam. Am gasit marunti intr-un porc de criza. Bucurie, sarbatoare, ajungeau de o paine. La brutaria non stop era deschis da nu aveau paine. Pe la 12 noaptea au avut. Mi-am luat si m-am bucurat de ea. M-am culcat.

Azi de dimineata m-am pus pe cautat bani. Am mai antrenat-o si pe o colega . Ea s-a scotocit prin carduri si a mai gasit suma necesara sa ajung la repetitii. Cum ce repetitii???… cititi culmea zilei. Am luat microbuzul si am ajuns intr-un final. Intru in teatru. Sunetistul/electrician/masinist ma intampina luandu-ma la rost ca de la cat am repetitie… Intreb daca lumea e gata. Omu imi raspunde: “Eu nu pot sa stau sau stau da plec pe la 4 pentru vreo ora.” Ma fac ca-l ignor pe individ si intreb inca odata daca lumea e gata. Mi se raspunde ca da.  Cu avant propun sa inceapa repetitia. Decorul nu e gata insa. Asta nu mi s-a spus, am constatat eu. E drept eu am intrebat daca lumea e gata. Ei erau. Treaba nu.

Am intrebat regizorul tehnic daca a rezolvat cu pantofii pentru actrita care o inlocuieste pe cea veche si intamplator are alt numar la picior. Mi-a raspuns ca de vineri pana azi nu a avut timp sa faca o hartie care trebuie sa fie semnata sa-mi dea amaratii aceia de pantofi dintr-un cufar. Dar ca o va face. Croitoreasa ma intreaba: “Ati luat costumele de la second sa ma apuc sa le stramtez…” Ma uit gales la femeie, zambesc ranjind niste colti ascunsi sub coroana provizorie. Astept sa se faca hartia. Eu am spus. Mai departe nu tine de mine…

Si am repetat, cu avant, in gol. Actorii proaspat intorsi dintr-un festival erau ca dupa un festival… Eu incercam sa ma mentin calm si mai mult sa nu racnesc. Colega de la Bucuresti ma suna sa-mi spuna ca mi-a facut rost de 100 de roni. Cat am pierdut timpul sa-i dau datele de card, oamenii si-au aranjat treburile, si-au facut echipele si m-au anuntat senini ca au treaba. Pai daca aveau puteam eu sa-i retin????Repetasem 4 ore… deci e mult.

Acum sincer ma intreb adanc, asa, cum ara domnule un caine? Bani yoc din poveste… Ignor, nepasare, si multe atribute, cat cuprinde. Spectacolul imi poarta semnatura si e datoria mea sa imi pese de el. Da al meu nu mai e demult (in realitate)… e al teatrului. Sa speram ca se va face hartia cu pricina.

Si acum cine e de vina?

Eu. Pentru ca am scris ce am patit pe Blog. Iar am depasit limita. Pacat ca nu mai am rusine. Ma duc sa beau. NU de alta, da se practica peste tot in jurul meu .

Cand voi fi calm voi corecta acest text. Acum nu poci.

Gustul tepei teatrale

Sa mergi la teatru. Un obicei relaxant, o noua ocazie de a socializa, a te educa, a mai vedea trendurile vremii. De cate ori, inainte de a te decide la ce spectacol sa mergi, nu ai consultat reviste in care pr-urile teatrelor se dadeau peste cap sa-ti prezinte produsul drept o capodopera?

De cate ori nu ai citit in presa, atat scrisa cat si online, de specialitate, despre un spectacol sau altul?

De cate ori nu te-ai simtit mintit ca si cum tocmai ti-ai luat o mare teapa vazand niste spectacole care nu au nimic in comun cu articolele?

M-am intrebat: Oare cei ce le scriu asa de fapt scriu cum ar vrea ei sa fie? Sau poate e doar un job si atat.

Citeste articolul integral pe: kukukulateatru.wordpress.com

Relatia perfecta

Ieri se vorbea despre intalnirea nemapomenita dintre un regizor si un actor.  Relatia lor speciala naste lucruri absolut fabuloase. Dragostea lor pentru teatru ii uneste intr-o familie speciala. Dragostea lor de multe ori neinteleasa de nimeni, cu atat mai mult de apropiati rodeste de regula in spectacole de-a dreptul unicat.

E minunat sa-ti gasesti echipa cu care sa darami muntii, actorii care sa te investeasca cu increderea lor si sa mearga pe mana ta fara ezitare. Din pacate, astfel de miracole se mai intalnesc dar fara sa tina suficient de mult pentru a ajunge la maturitatea necesara dezvoltarii speciale. Unii regizori nici macar nu o considera necesara. Actorii pot fi doar instrumente si atat. E mai safe asa, nu te atasezi de nimeni, nu te dezamageste nimeni, nu dezamagesti pe nimeni.

Alti regizori cauta diversificare si atunci nu sunt absolut deloc interesati sa aprofundeze o asemenea relatie. Traim in secolul vitezei, omul modern tinde sa fie tot mai mult o marioneta si acest lucru se vede si in teatru.

Eu sunt obsedat de libertate. Libertatea de a crea, de a reda ce simt. Pentru asta am nevoie sa cunosc omul cu care muncesc. O relatie de genul acesta pentru mine inseamna relatia ideala. Sa cautam impreuna acelasi adevar…

Sa mai povestim despre FNT

Inca o zi minunata s-a scurs pe sub ochii mei albastri-verzui. Sexy ai?

Dupa o dimineata in care un film imi arata ce inseamna cu adevarat sa traiesti pentru teatru si nu doar sa te prefaci ca o faci, am inceput sa ma gandesc la ploaie…

Cineva vorbea de importanta acestui festival. Sunt perfect deacord cu el. E un festival, nu important ci cel mai important de pe la noi. De aceea si dezamagirea e atat de mare. Pana acum am ramas cu un remake si un documentar… Tot e bine ca am ramas cu ceva…

Am inceput sa ma gandesc la mine… Pe bune. Festivalul acesta a facut ceva… Daca o fi bine ramane de vazut.

Ma bucura apropierea de colegii de suferinta, de dezamagiri, suntem colegi in toate… Pana la primul hop. Dar mai e pana acolo.

Astazi o doamna la o lansare spunea: Cum se face ca pentru a scoate o carte trebuie sa treci printr-un adevarat iad?!?!

Tot astazi vin eu si zic : Uite asa.

Am inceput sa slabesc… ups

Culmea zilei

Am primit pe faceboock urmatorul mesaj:

ce mai faci mihai?
vreau sa te rog ceva…..trebuie sa o inlocuiesc pe iulia in crize si nu stiu nimic despre personajul ei.
daca ai timp poti sa-mi zici cate ceva,sa stiu ce caut pe acolo,nu de alta dar nu vreau sa-ti stric piesa:P
mersi!pupici! (il am si in original)

Faza tare este ca din partea teatrului, nu m-a anuntat nimeni, pe mine, ca si regizor al spectacolului de vreo inlocuire, in vreun mod oficial. De repetitii nici nu incape vorba. Ba mai mult sunt pus in situatia de a da indicatii pe Facebook. Culmea ar fi sa si reusesc un rol super tare.

Deci pana acum e culmea zilei…dar se pare ca ziua de abia a inceput.